LOUIS BASSET (1846–1931), absolvent al Facultății de Litere din cadrul Universității din Neuchâtel, a intrat în slujba domnitorului Carol I în anul 1869. A fost secretarul particular al regilor Carol I și Ferdinand, precum și administrator al Casei Regale vreme de mai bine de 60 de ani.

Carol II, reîntors din exil la 6 iunie 1930, l-a păstrat pe Basset în funcţia sa administrativă. Cu câteva zile înainte de intrarea României în război, Basset, germanofil convins, este trimis în misiune în străinătate de regele Ferdinand, care voia să-l îndepărteze astfel de o posibilă primejdie în țară.

Până spre finalul anului 1919, Louis Basset locuiește în Elveția și înregistrează în jurnal evoluția conflagrației, cu numeroase detalii din presa vremii, fie ea neutră, antantistă sau susținătoare a Puterilor Centrale, precum și mărturii sau portrete ale celor cu care s-a intersectat, oameni politici, diplomați sau personalități din România.

La întoarcerea în țară, după mai bine de trei ani, Basset își reia sarcinile pe lângă Casa Regală; în paginile de jurnal din acea perioadă transpar eforturile intense, politice, juridice, administrative, de refacere a țării după război. Jurnalul se încheie brusc, în toiul dezbaterilor legate de reforma administrativă din primăvara anului 1921.

Fragmentul de mai jos, de un sezațional aparte, în opinia mea, fiindcă atinge puncte nevralgice parcă mai actuale decât oricând (la mai bine de un secol de la încheierea Războiului cel Mare), este preluat din excelentul volum îngrijit de Alina Pavelescu, Louis Basset. Războiul unui slujitor devotat, recent apărut la Editura Humanitas în colecția Memorii/Jurnale.

27 august 1918  În discuțiile mele cu un internat francez de la Montreux, unde mă găsesc în momentul de față, alături de plângerile privind absența veștilor despre soția și fiul său, care au rămas în împrejurimile localității Douai, acest brav soldat revenea fără încetare asupra unui subiect care părea să-l preocupe în mod deosebit, anume slăbirea rasei albe și invadarea Franței de străini de toate culorile.

Acest bărbat, cu o cultură generală mai degrabă săracă, dar care își iubește sincer țara, mi se pare că vede mai departe și mai corect decât mulți oameni politici francezi care își imaginează că victoria va repara toate relele războiului și le va aduce tuturor satisfacție.

Rasa franceză trece într-adevăr printr-o criză dintre cele mai grave: cu natalitatea ei slabă și cu dispariția a unul sau două milioane dintre cei mai buni reprezentanți ai ei, există temerea serioasă că vigoarea sa e atinsă la sursă și că nu va mai putea, mult timp de acum încolo, să-și recupereze pierderile.

Bravul meu soldat nu pune nici o clipă la îndoială victoria Antantei, dar aceasta nu-i este suficientă, căci întrevede decăderea multiubitei lui rase franceze.

30 august 1918   Englezii au intrat în Bapaume, iar francezii în Noyon. Replierea forțată a germanilor e tot mai mare în fiecare zi, fără o reacțiune eficace la scară mare, ceea ce te lasă să crezi că efectivele lor disponibile sunt insuficiente sau suferă de o anume descurajare.

Aliații consideră de acum victoria ca fiind sigură și nu se mai mulțumesc doar cu reanexarea Alsaciei-Lorena. Vor nici mai mult, nici mai puțin decât strivirea Germaniei, printr-o pace dictată la Berlin. Presa americană nu e nici pe departe cea mai puțin sălbatică, dimpotrivă, ea cere rolul principal pentru Statele Unite în stabilirea condițiilor de pace, exprimând fidel gândurile intime ale lui Wilson.

Se anunță vizita împăratului Wilhelm la regele Bulgariei, aflat la tratament la Nauheim. E vorba probabil de o încercare de a ridica moralul căzut al regelui bulgar. Sarcină dificilă și ingrată pentru împărat, care probabil că are el însuși mare nevoie să fie încurajat și pesemne are propriile dubii față de deznodământul dramei, pe cale să se precipite.

Se va hotărî oare să ia deciziile cerute de situație, să le închidă gura lui Reventlow și lui Tirpitz și să caute sprijin la democrații germani, care vor fi bucuroși să i-l acorde? Mă îndoiesc. Mentalitatea lui îl împiedică să creadă în înfrângere și să-i înțeleagă consecințele.”

Foto main: https://www.ziarulstefancelmare.ro/rani-deschise-ale-primului-razboi-mondial-germania-rusia-balcanii/  

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment