libris.ro

Nu am primit nicio solicitare săptămâna asta pentru „Poșta redacției”. A existat doar o tentativă nereușită găsită în inboxul paginii „O mie de semne” – și apropo de asta, vă rog să-mi trimiteți textele doar pe omiedesemne@gmail.com, deoarece nu le voi lua în considerare pe celelalte – câteva poeme de la Denisa Hălăngău, căreia îi răspund aici că are nevoie de un update serios ca să poată fi publicată pe www.omiedesemne.ro.

În consecință, am să trec la obiceiul meu zilnic și am să preiau trei poeme de Rita Chirian din excelentul volum „Casa fleacurilor”, care a apărut în 2016 la Casa de Editură Max Blecher.

Înainte de asta să spunem câteva cuvinte despre Rita Chirian: poetă și traducătoare, născută pe 20 mai 1982 în Botoșani, a debutat în 2006 cu volumul de poezie „Sevraj”, apărut la Editura Vinea, pentru care a obținut Premiul Național pentru Debut „Mihai Eminescu”, chiar în orașul de baștină, Botoșani, în 2007.

A urmat în 2010 volumul „poker face”, apărut tot la Editura Vinea, apoi „Asperger” (2012, Editura Cartea Românească). Este redactor al revistelor „Euphorion” și „Poesis internațional”, iar textele ei sunt incluse într-o serie de antologii de poezie, proză și critică literară, din țară și din străinătate.

Grupaje de poeme semnate de Rita Chirian au fost traduse în engleză, franceză, neerlandeză, germană, italiană și suedeză. Trăiește în Sibiu.

Vă reamintesc că aștept să-mi trimiteți pe adresa omiedesemne@gmail.com 3-5 texte (poezii), însoțite de o scurtă bibliografie (ca să știm cine sunteți, dacă nu cumva ați devenit celebri între timp) și o poză pe lat, cum ar fi de exemplu 800×600 (nu trebuie să aibă fix dimensiunile astea, v-am dat coordonatele doar orientativ).

fotografie mișcată

și dacă inima păsării colibri bate de 1000
de ori pe minut nu-și zice sunt obosită? –
inima mea bate foarte, foarte repede? –
pasărea echilibru înlăuntrul tornadei de aripi.

elefanții se întorc an de an în locul în care a murit puiul.

nu-mi amintesc cum a căzut
umbra, nu știu
numărul de înmatriculare al mașinii
care a claxonat mult dup-aceea.
sunt animalul îndemnat să trăiască –

spui, răceala păsării e clinică &
uite, câtă culoare în pierderea aderenței –
aici, în lumea fixă – eu, mie, al meu –
& ce mare inima ta în moarte
(noi conversații informale)
mă uit la mașinile care trec – și cât de frumos
urcă apele morții
în hipocamp – și câte
reprezentații
despre a fi
singuri

abendphantasie

frumusețea lor seamănă cu bucătăria orientală,
animale mici & curate, cu măduva dulce –
apa care bolborosește un cântec de leagăn.

cum reflectă metalul tăietura prin os.
cum lama.

bucătarul spune, povestește-mi visul urât,

bucătarul spune, am găsit și n-a avut rost,

bucătarul spune, spre dimineață,
un loc încrețit și absurd, ceva să sature & să doară mai tare.

împăcarea vine târziu
(insecte în care ne recunoaștem,
aproape strivindu-ne)

frumusețe e disperarea noastră umilă

ce ne mai rămâne să urâm

striptease-ul a fost oprit la timp,

acum n-o să lăsăm să pătrundă
vreun firicel de lumină.

am dat gata
exercițiile de sinteză,
episoadele de manie,
straniile compulsii de femeie
care-și organizează
cuibul
fără cusur.

la capăt
paharul gol
de care-mi lovesc
din când în când
dinții.

Foto credit Rita Chirian: http://ia-si-citeste.blogspot.com/2010/

Doneaza prin patreon Wide
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment