Am citit demult, în adolescență, „Drumul egal al fiecărei zile” (1975), un roman despre care țin minte destul de vag că mi-a plăcut suficient de mult încât să-l recitesc peste un timp. „Dimineață pierdută” (1984) mi s-a părut însă, cam la egalitate cu „Bunavestire” al lui Breban, unul dintre cele mai plictisitoare romane pe care le-am citit vreodată. Despre „Fontana di Trevi” (Polirom, 2018) nu pot să spun deocamdată decât că este parte din trilogia începută cu „Drumul egal…” și continuată cu „Provizorat” (care a apărut în 2010). Aseară s-a adus în discuție posibilitatea extinderii seriei la o tetralogie, dar om trăi și-om vedea dacă vom avea o continuare a poveștii unuia dintre cele mai longevive personaje din literatura română, Letiția Branea.
Înainte de a rezuma ce s-a întâmplat aseară la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, trebuie să adaug că mai am în bibliotecă un volum al Gabrielei Adameșteanu, cel de-al doilea din ediția de Opere apărută tot la Polirom în 2008 (și care încă se mai găsește, cred, la preț redus, prin anticariate) cu Gara de est și Întâlnirea. Nu l-am citit nici pe ăsta, dar o să-i vină rândul probabil cândva.
Humanitas Cișmigiu a fost plin ochi aseară, ca la o lansare demnă de o autoare considerată „una dintre cele mai cunoscute scriitoare din România”. A moderat Mirela Nagâț și au participat, din „partea criticii”, Bianca Burța-Cernat și Cezar Paul-Bădescu. S-au adăugat mereu scaune pentru cei sosiți mai târziu, s-au spus amabilități, s-a zâmbit frumos, toată lumea a fost prevenitoare cu autoarea, atmosfera a fost una demnă de o lansare deosebită, respectabilă, ca pentru o scriitoare de talia Gabrielei Adameșteanu.
Am încercat, fără succes, să mă cuplez la atmosfera asta ușor edulcorată și voit parcă trasă din condei, în sensul că a existat o bunăvoință aproape exagerată față de protagonista serii. Cred că prestația Gabrielei Adameșteanu, modestă, mai mult decât la locul ei, a arătat că nu avea nevoie de toată „atenția cuvenită”. Scriitoarea a dat impresia că e ușor stingherită de atitudinea un pic exagerată a celor din jur. Aici, Gabriela Adameșteanu are de la mine o bilă albă.
Pe de altă parte, realizatoarea excelentei emisiuni de la TVR, „Cooltura”, și moderatoarea lansării, Mirela Nagâț, mi-a dat senzația că joacă rolul „zânei” interpretate până deunăzi de Andreea Marin. A pus întrebările corecte, a fost atentă la detalii, n-a lăsat să se strecoare niciun moment nepotrivit, însă a fost pusă nițel în încurcătură când Gabriela Adameșteanu i-a spus că nu știe cum să răspundă la o anumită întrebare. S-a trecut cu zâmbete îngăduitoare și cu murmur aprobator din parte asistenței peste acest moment.
Bianca Burța-Cernat a fost aplicată, exactă și cu un discurs corect, egală cu sine însăși. Sigur, au fost și câteva laude la adresa autoarei, deloc exagerate, de înțeles în context. Cel mai fain mi s-a părut însă Cezar Paul-Bădescu, cel care a adăugat culoare (sau sare și piper?) unei seri care amenința să devină destul de plictisitoare. Iată ce a spus cunoscutul scriitor și publicist la un moment dat:
„La talk-show-rile de la televiziunile astea de știri se mai aude din când în când întrebarea «De ce n-avem un roman al tranziției?». Nu știu… Cum îl cheamă pe ăla de la Realitatea, cu lavalieră și nu mai știu ce?… Hercule Poirot și personajul… mai e un realizator, Hoandră… Ăștia au destul bovarism încât să mai invite din când în când oameni care își leagă viața de cărți, nu știu, un Breban sau un Eugen Simion. Din când în când apare întrebarea asta scoasă, așa, din străfundurile gândirii lor profunde: «Maestre, da` de ce n-avem noi un roman al tranziției?» Ei, pentru domnii aceștia lectura nu este punctul forte, ca să zic așa. Ei nu știu că sunt romane care scriu și despre tranziția românească, avem romane ale tranziției. «Fontana di Trevi» este, iată, unul, și este un roman al tranziției bun.”
În momentul ăla am avut impulsul de a emite un „Ave Cezar!” sonor și deconcertant pentru moderatoarea lansării, însă având în vedere atmosfera serioasă și faptul că nu mai sunt un adolescent care se înflăcărează ușor, m-am abținut. Cezar Paul-Bădescu a rupt, cu discursul lui ironic și inteligent, „vraja” unei seri monotone. Cred că nu putea exista o referire mai echilibrată decât aceea pe care Cezar a făcut-o la romanul „Fontana di Trevi”.
În rest, lansarea s-a încheiat cu obișnuita sesiune de autografe, cu coada cuvenită și cu unii fani ai Gabrielei Adameșteanu care s-au prezentat emoționați în fața autoarei cerându-i acesteia să semneze pe mai multe cărți. Înainte de a pleca am îndrăznit să o abordez pe Mirela Nagâț și să-i spun că voi scrie o cronică despre ce s-a întâmplat. Mi-a zâmbit frumos, m-a privit ca pe un extraterestru, mi-a mulțumit și a revenit imediat la tastatura telefonului. Am plecat cu un sentiment neprecizat, ceva între jenă că am recurs la un asemenea gest (m-am prezentat destul de formal și nu cred că puteam fi mai ridicol decât atât) și mulțumire că am avut un Cezar Paul-Bădescu în „prezidiu”. A bon entendeur, salut!
gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/
