Citeam zilele astea pe blogul lui Mihai Vasilescu https://mihaivasilescublog.ro (via Jovi Ene) o chestie foarte interesantă, din care îmi voi permite să citez: „Cum ar arăta România dacă cei 500.000 de români, care n-au nicio problemă să stea la cozi ce ajung și la trei kilometri, pentru o iluzie, ar citi măcar o carte pe an? Una singură. Nici nu contează din ce domeniu. Poa’ să fie și «Cei trei mușchetari» sau «Pinocchio». Vă dați seama ce-ar însemna 500.000 de cărți citite?” (de aici: https://mihaivasilescublog.ro/2018/10/12/dumnezeu-ne-vrea-prosti/)

În siajul acestei interogații aproape imperative, care e astfel formulată încât nu lasă loc de alte interpretări, îmi pun și eu întrebarea: cum ar arăta facebookul dacă sutele de mii de români care intră acolo, în loc să vorbească despre politică, și-ar spune părerea despre o carte? Cum ar arăta un spațiu virtual atât de ofertant dacă, în loc să se porcăiască (am văzut multe „dispute” sfârșite în jalnice aporii) din cauza deciziilor vremelnicilor noștri conducători, oamenii ar vorbi relaxat despre ultima carte citită, indiferent de gusturi, de opțiuni, de tendințe?

carturesti.ro

Nu pretind că literatura, cel puțin la nivelul tabloidizant pe care-l oferă politicul, are o mai mare aderență la opțiunile „electoratului”. E mai cool să-l înjuri pe Dragnea decât să spui ceva despre Dostoievski. E mai la însemână să palavragești despre un referendum cretin decât să ai o părere despre Kafka. Grotescul scenei politice de la noi a fost în general mai ofertant chiar și decât un roman scris de Irwine Welsh sau Chuck Palahniuk. Facebookul a devenit în ultima vreme o bizară agora în care se duc războaie rizibile, în care cel care vociferează mai tare pretinde că deține adevărul absolut și în care vocile cu bun simț sunt acoperite de lături verbale abisale și de lătrăturile postacilor de serviciu. Cartea își face loc cu mare greutate în cacofonia de voci pornite furibund din tastele încinse la maximum ale computerelor personale.

Ce e de făcut? Unii ar spune că nimic. Eu, pe de altă parte, sunt convins că foarte mulți dintre cei care vorbesc într-un fel sau altul despre politică (nu includ aici persoanele nefrecventabile, cu care nu poți avea un dialog) citesc cărți. Și mă întreb din nou: cu ce e mai bună politica decât literatura? Sigur, înțeleg că trebuie să avem atitudine civică, să ne implicăm, să arătăm că în democrație e firesc să-ți tragi la răspundere conducătorii atunci când aceștia o iau într-o direcție greșită.

Derapajele lor trebuie să ne preocupe, să ne îngrijoreze, să ne facă să luăm poziție. Dar de ce să vorbim numai despre asta? De ce să nu procedăm, din când în când, la o purificare a virtualului și să purjăm toate inepțiile care ne infectează viața? Știu că spațiul virtual nu e unul aseptic și nici imun la grobianisme. Dar hai să vorbim din când în când și despre o carte. Măcar azi, de exemplu, fiindcă e sâmbătă, e weekend și ar trebui să ne scoatem din venă perfuzia cu toxine și să evacuăm răul acumulat de-a lungul săptămânii. Hai, că se poate!

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/

Patreon - O mie de semne

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment