Azi citim la Poșta redacției două poeme scurte de Alina Rădeanu (încercări, cum le numește autoarea, o profesoară de biologie la un liceu din Suceava). Ne spune și că scrisul e pasiunea sa, ceea ce cred că înțelegem mulți dintre noi. Încercările sale m-au convins pentru că reușesc să contureze un vizual destul de puternic, tristețe, singurătate, un pic de tandrețe față de sine. Cred că ar fi și mai reușite dacă ar acorda și mai multă atenție ritmului — oricare ar fi ritmul potrivit pentru sine și poemele acestea (de ex., finalul poemului cuvinte ar avea nevoie de un plus de ritmicitate ușor de dat chiar și printr-o rupere de vers cu spațiu: resorturi // nevăzute. Însă ritmicitatea cred că și-o găsește fiecare prin experiment). Ar fi bine și dacă ar renunța la anumite formulări puțin prea generale și vagi (de ex: în mine zace lumea) și ar personaliza puțin mai mult senzațiile acestor poeme-încercări.
Valuri
Stau pe marginea mării,
vântul se pierde-n părul meu,
eu mă pierd în acest loc,
ca într-o gaură neagră,
începutul și sfârșitul,
aici se agită toate oceanele
din mine,
clocotind din generație în generație,
spumuind și eliberându-se în spuma condensată
a moleculelor de apă
ce formează valuri.
Cuvinte
în mine zace lumea,
toate mirările ce nu și-au dat încă cursul,
toate cuvintele ce nu au fost folosite,
sălășluind astfel ca un rest,
tantalic,
sunt încă făgașuri ce nu și-au aflat cuvintele,
resorturi nevăzute.
Fotografie creată de Ray Bilcliff, de pe platforma Pexels.
