Să începem săptămâna poetic: grupaj de Diana Geacăr

Diana Geacăr ne-a făcut plăcuta surpriză de a ne trimite șase poeme dintr-un volum aflat în lucru pe care, așa cum ne mărturisește, vrea să-l termine anul acesta. Iată câteva date biografice:

Diana Geacăr (n. 1984) este scriitor şi traducător. A publi­cat trei cărţi de poezie: bună, eu sunt diana şi sunt colega ta de cameră (Editura Vinea, 2005, Premiul Naţional Mihai Eminescu – OPERA PRIMA), Frumuseţea bărbatului că­sătorit (Editura Vinea, 2009, Premiul Marin Mincu), Dar noi suntem oameni obişnuiţi (Editura Cartea Românească, 2017); două volume de proză scurtă: Cine locuieşte la subsol (Editura Paralela 45, 2018, Premiul Iocan pentru cea mai bună carte de proză scurtă, nominalizări la Premiul Discuţia Secretă Grand Prix pentru Cea mai bună carte a anului, Premiile Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei şi Premiul PEN România) și Sirina și alți monștri din Saad (Casa de pariuri literare, 2021); şi un roman pentru copii: Ce văd dragonii (Editura Polirom, colecţia Junior, 2019, menţiune specială a juriului la Concursul de manuscrise de literatură pentru copii Polirom Junior, 2018). Este cotraducător al an­tologiei Poeme alese, de Anne Sexton (Editura Tracus Arte, 2019) şi al antologiei bilingve Portrete de frontieră (Editura KLAK, Germania, 2017, coord. Rodica Draghincescu). A tradus mai multe cărţi de literatură contemporană şi de lite­ratură pentru copii din limbile engleză şi franceză. Trăieşte în Târgovişte împreună cu familia: soțul, fiul, două pisici și un câine.

Cu ultimele sclipiri ale bateriei

Păi ce faci, Diana, şi-n vise ţi-e frică? mi-am spus
cu părere de rău că iar mi-am pus piedică

singură. Și-apoi am făcut ce fac în fiecare zi:
am căutat să înțeleg cine eram în momentul

conflictului. Hai să ne-amintim ce vedea conștiința
din vis: întuneric, pământ plat și nesfârșit. Cenușiu.

Singura lumină, limitată și tulbure, cădea în praf
din ochii ei. Era un rover. Eram un rover.

Eram un rover care venise să moară pe
Lună. Nu-i era frică. Apoi am preluat controlul.

Nu mă pune în apă legată

Am lăsat ceva la tine, Doamne? La mine nu mai e
decât îndoiala. Am în palmă linii proaspăt lăsate

de unghiile pe care ni le-ai dat să căutăm hrana
sau ieșirea. Dar ieșirile mele sperie. Îmi trimiți vise

cu animale subacvatice monstruoase, care-mi dau
târcoale în întuneric, la adâncimi neexplorate,

sau cu planete care se rotesc aproape de Pământ.
Am ajuns atât de jos încât mintea mea e liberă

să-și amintească de unde am venit? Când
primesc un buchet de flori, am grijă să-i tai

legăturile înainte să-l pun în apă. Sau poate
vrei să-mi arăți că am opțiuni? Am familie,

crezi tu oare că un om legat se poate gândi la ele?
Tot ce mi s-a întâmplat până acum e planul tău

ascuns? Sunt eu răspunzătoare? O pungă se zbate-n
ștergătoare. Să văd un om aruncat sau scăpat pe parbriz?

Eu și Rilke îți spunem Înfricoșatule

Tu conții toate timpurile, dar mintea mea conține
urme de realitate. În suma tuturor lumilor posibile, tu ești

Aton, zeul soare al faraonului monoteist Akhenaton, ești
Iahve, un zeu-vulcan ciufut, sângeros și gelos, ești

Elohim, ești Adonai – ce nume frumos –, ești Sabaot,
ești mai mulți sau nu ești deloc fără o conștiință

care completează sau șterge tot ce-a numit conștiința
dinaintea ei. În suma tuturor lumilor posibile, eu sunt

curajoasă, lipsită de speranță, distrusă, funcțională,
mamă rea, mamă bună, soție călduță, femeie

străină, orfană de tată sau am unul cu care la fel de rar.
În suma tuturor lumilor posibile, nu-mi plac florile tăiate și

zâmbesc când primesc un buchet. În suma tuturor
lumilor posibile din bucătărie, fiul meu așteaptă

să mă minunez că a făcut din plastilină copănele
de caracatiță, florile roz stau cu fruntea lipită de geam și admiră

libere vârtejul fulgilor de zăpadă, iar eu, o gaură neagră
dintr-un univers timpuriu, mă prefac că sunt planetă întreagă.

Știi cum e să-ți auzi inima tot timpul

Cineva aleargă în reluare pe scări, în dreptul uşii
noastre. Eu stau la cratiță și distrug forme de viață.

Forme de viață microscopice care pot invada corpul
ca dragostea. Dragoste am urmărit ca un vânător

înarmat cu telefonul. Cu mulți ani
în urmă, când nu suna, ar fi trebuit să mă bucur,

eram în siguranță, în schimb, o luam la goană după
vârtejuri pe care numai eu le vedeam uragane. Așteptam

apoi să mi se zvânte inima și o luam de la capăt. Fiul meu
îmi întinde o bucată moale, zbârcită, plină de scuipat.

Nu pot, îi spun frecând cratița cu ghemul de sârmă, e spart,
dar el strigă la mine Umfă! Umfă! Umfă! Mă uit cu milă

la oală, cum stă la scurs albă, lucioasă și neștiutoare c-o sa uit
de lapte și data viitoare, apoi la copil, trag aer în piept și suflu

spunându-mi ce mi-am spus și când mi l-au scos din burtă:
că m-am înșelat, Doamne. Ne-ai dat o singură formă de dragoste. 

Ține-ți mâinile pe ochii mei, deși ți-am spus demult pe nume

Psihologii spun că astronauții care s-au întors
de pe Stația Spațială Internațională suferă

de efectul vederii de ansamblu: au văzut pe 
geam bila albastră atârnând în hău plină

de viață și de-atunci simt că trebuie protejată;
granițele și conflictele nu mai au importanță. 

Eu zic că vederea asta specială o au toți oamenii
care s-au întors cândva din

depresie. În fiecare zi văd pe geamul balconului un
bătrân orbitând, dimineața și seara, în jurul blocului:

târâș, în baston, lună de lună, ca să se-ntoarcă
dintr-un AVC. Acum are și mască de protecție.

De ce se luptă el  atât, și pentru ce?
Și iar văd  totul limpede: Mama, și tu o să mori?

Da, puiule, dar mai e mult până atunci.
Nu! N-o să mori, nu-i așa? Da. N-o să mor, puiule. 

Sunt bine, nu trage pătura de pe mine

Ca un fotograf profesionist, ghemuit sub crengi și
frunze, și eu în balcon, cu aparatul pornit, printre

rufele ude. În loc de șapca de camuflaj recomandată
de specialiști, turul pantalonilor îmi acoperă creștetul.

Să focalizăm acum, să ne-apropiem mai mult
de viață. E ceva nemișcat pe trotuar. Când găsești

o pasăre în stare de șoc, o pui într-o cutie cu găuri pe
lateral și un capac deasupra. După câteva ore de întuneric,

tragi capacul și-o vezi refăcută și recunoscătoare.
Seara abia așteptam să mă bag sub pătură. Azi-noapte mi-ai

dat un vis în care bântuiam camera cealaltă. Sărutam
un bărbat, încercam să-l fac să mă simtă. M-am trezit amețită.