Îi spuneam aseară lui Valeriu Mircea Popa, în timp ce făceam câțiva pași pe Calea Moșilor ca doi bătrânei care se întorc duminică seara târziu de la o sindrofie, că în comparație cu ce s-a mai citit la această a 186-a ediție a Institutului Blecher, de la care tocmai plecasem, poezia lui a părut o proiecție luminoasă pe un ecran imaginar. Mircea, în locul oricărei alte posibilități de exprimare, a zâmbit larg, încrețindu-și chipul pergamentos luminat din interior de aceeași poezie care-i substituie vorbirea afectată de boală. Era chiar așa: un mim al poeziei luminat el însuși de emisia halucinogenă a iluminatului public, într-un oraș amorțit, incapabil să-și dezvăluie anotimpul.

carturesti.ro

Până atunci însă fusese după-amiaza prin același oraș nehotărât încă dacă trăiește o a doua primăvară a anului sau dacă trece printr-o toamnă blândă și prăfoasă. O oprire la deja clasica terasă Argentin, unde l-am întâlnit pe Dumitru Bădița – el la o bere, eu la un ice tea – care mi-a dat volumul lui de poezie apărut în cealaltă primăvară a anului la Paralela 45, apoi plimbarea pe bulevardul Carol, printre automobile agresive și troleibuze care torceau electric, ca niște pisici leneșe cu antenuțe de jucărie.

În curtea Tramvaiului 26 i-am găsit pe Cosmin Dragomir și Sorin Despot, apoi au apărut, rând pe rând, Tiberiu Neacșu, Radu Aldulescu, Ana Toma, Cezar Paul-Bădescu, Ligia Keșișian, Grigore Șoitu, Dmitri Miticov și protagonistul serii, Valeriu Mircea Popa. Discuțiile s-a întins până la apariția lui Claudiu Komartin, întors de la Brașov, unde participase, alături de o întreagă echipă de poeți, la Festivalul de poezie contemporană dedicat lui Andrei Bodiu. În sfârșit, clubul de lectură putea să înceapă.

[image_with_animation image_url=”2367″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

Salonul Tramvaiului 26 a fost pur și simplu arhiplin. Mulți au ascultat lectura lui Valeriu Mircea Popa care cum a putut, așezați pe holul dintre bar și salon sau în curte. Cezar Paul-Bădescu a rezumat cel mai bine, într-o postare pe facebook, reala emoție din timpul acestei întâlniri: „Moment de grație la Institutul Blecher, în seara asta: când Valeriu Mircea Popa nu a mai putut să citească, l-au ajutat poeții mai tineri (Claudiu KomartinAnastasia GavriloviciSorin Despot). O impresionantă dovadă de solidaritate – umană și poetică deopotrivă.”

Înainte de toate însă, Claudiu Komartin, ale cărui baterii epuizate de periplul în orașul de sub Tâmpa s-au reîncărcat rapid datorită atmosferei din Tramvaiul 26, ne-a povestit cum l-a cunoscut pe Valeriu Mircea Popa: „Era cândva, prin 2001, la casa Monteoru-Catargi de pe Calea Victoriei, care pe atunci era sediul Uniunii Scriitorilor. În Sala Oglinzilor se ținea un cenaclu pe care îl conducea Nora Iuga în scripte, dar în realitate era ceva foarte democratic. Era un fel de board. Mai era Soviany, mai erau câțiva scriitori experimentați și tobă de carte care împreună conduceau cenaclul ăla. Veneau acolo oameni tineri, erau primele ieșiri în lume ale scriitorilor cunoscuți mai târziu ca douămiiști. Eu, la 18 ani, încurajat de profesorul meu de limba română și de literatură universală, Octavian Soviany, am ajuns pentru prima oară la un cenaclu. Întâmplarea a făcut ca în acea seară să citească Valeriu Mircea Popa. Au fost niște poeme inedite, care  aveau să fie apoi, după o jumătate de an doar, nucleul unei cărți foarte frumoase, Camera de subsol sau răscumpărarea.”

[image_with_animation image_url=”2369″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

Au urmat lectura solară a lui Valeriu Mircea Popa, momentele emoționante descrise concis de Cezar Paul-Bădescu, lectura bine regizată și corectă a lui Mihok Tamaș și, de asemenea, lectura nervoasă, în cascadă, a Cristinei Drăghici. Textele celor doi au fost mursecate de Claudiu Komartin, Sorin Despot și Anastasia Gavrilovici, pe fondul sonor al discuțiilor celor care au preferat să rămână afară, în curte. O seară în care magnetismul poeziei lui Valeriu Mircea Popa a atras în câmpul ei magnetic „pilitura de fier” a participanților. O seară luminoasă, bună de povestit nepoților literaturii.

[image_with_animation image_url=”2371″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

My Ty She

de Valeriu Mircea Popa

 tremur
înfofolit în vesta proaspăt cumpărată
din greșeală
am atins din tastele telecomenzii
și CD-ul începe să se rotească
deschide în evantai
tuburile de orgă ale încăperii
iartă-mă Klaus Schulze
că deranjez la ora asta
zero
zero și trei minute
promit că stau cuminte
aici în colț
până ce adorm pe nisip toate viorile
și My Ty She
o sferă verde un cristal

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/

Patreon - O mie de semne

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment