Elena Bălășanu s-a născut pe 24 noiembrie 1982 în Craiova. Este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova, promoția 2005. Pe vremea când activa pe site-ul www.poezie.ro era redactor al revistei de cultură „Argos”. În prezent presupun că nu mai e.
În rest, nu știu ce să vă mai spun despre Elena, în afară de faptul că pe facebook avem mulți prieteni scriitori în comun. Sper că o să găsiți voi mult mai multe lucruri, mai cu seamă în poemele de mai jos, care mi-au dat sentimentul că se poate încă scrie poezie cu, să zicem, o limită acceptabilă de sensibilitate, cu condiția să o faci simplu, fără exagerări inutile, cu mijloace la fel de simple, menite să fluidizeze cumva relația scriitor-cititor, să facă un shortcut valabil, să creeze adică empatie (că tot e ultravehiculat termenul zilele astea).
poetă la cratiță
gătesc și în cap îmi răsună
cuvintele lui Anne Sexton
trăiește sau mori
îmi imaginez că sunt
singura ei prietenă adevărată
ea învârte tigaia eu pun ce mai trebuie
ne contrazicem în legătură cu sarea
mie îmi place mâncarea bine făcută
chiar dacă se arde pe ambele părți
ea e cumpătată în toate
sau poate că nu
o privesc cu uimire
încerc să-mi dau seama ce simte
ca un ultim gest al prieteniei noastre
fructe de mare
o pereche de urechi bine ascuțite
poate fi o binecuvântare
gânduri pe care le urmez
aidoma
în mine & spațiul ce-mi umple plămânii
iar eu cea de acum
mai puternică decât cea de ieri
mestec sosul
oftez
învârt fructele de mare cu delicatețe
caracatița suculentă creveții goi
corpul cărnos după ce voi fi sfărâmat carapacea
să râd cu gura până la urechi
să gust din nou
să servesc
să mă așez și eu
să muști din viață ca dintr-o piersică proaspăt culeasă
și știi că nu ai de ales
deschizi larg fereastra
inspiri și expiri puternic de câteva ori
cu ochii închiși
cu palmele deschise până la dezintegrare
o dezintegrare caldă
plăcută te cuprinde curge prin
tine îți taie picioarele
nu mai ai puterea să te împotrivești
fie ce-o fi ai să trăiești și o să te bucuri
