Elena Simion mi-a scris următoarele în e-mailul trimis redacției: „Numele meu este Elena Simion și de foarte multe ori tind să devin Simioff din diverse motive.

Am citit la Street Delivery București 2019, Cartfest 6 și urmează să ajung și pe scena celor de la Youthfest împreună cu oamenii extraordinar de talentați de la Cozy Poetry Night, proiect care îmi este foarte aproape de suflet.”

Mai multe nu pot să vă spun, fiindcă nu prea știu ce. Tot ce pot să mai adaug este că poemele de mai jos au fost suficient de provocatoare pentru a le publica aici. Aș adăuga, totuși, că fac asta în ciuda unor mici stridențe metaforice precum „degetele conștiinței” sau a unor inadvertențe cacofonice cum ar fi cea din versul „de frică că nu mai ai glas” (care se și repetă un pic mai jos – de ce să nu folosești echivalentul „teamă”?).

Oricum, e limpede că „Simioff” știe ce face, știe ce vrea și o spune cu voce tare, convingător, fie că e vorba de chestii autoreferențiale sau de vocalize angajate (social). Pe alocuri mi-a amintit de Teodora Coman.

odă elenei mici

cu obrajii perforați
scuip ultima problemă a societății
ne-au luat locurile de la buget
și mi se scurge interesul față de umanitate
printre degetele conștiinței
când dumnezeu doarme
îi face tata treaba
lasă oamenii să crească în sânul lui
și nu înțeleg de ce
când copacii nu se mai înalță
le fug rădăcinile

picioarele mele au devenit o galerie de vânătăi
maybe it’s because I’ve been falling for you
ascund câteva screenshot-uri
sub scamele de pe covor
cum pune mama bani sub saltea
știi tu
pentru zile negre
elena ești ca un măr prin care au trecut viermii
numai din curiozitate
pentru că celelalte erau putrezite
dacă inima ar fi făcut sinapse
rezultatul EKG ar fi fost la fel de prost ca poezia asta

după toate astea ridic o ultimă întrebare
de câte atacuri de panică e nevoie
să ajungi la rădăcina problemei
câinele se duce fără lumânare
un vecin aprinde lanterna telefonului
altul se jură că n-a vrut
a fost pur instinctual
a zburat ca o scrumieră de la 3 /dumnezeule/
acum pot înțelege durerea femeii de la spiridon
și-a pierdut toți copiii
mă duc în elveția, mamă
s-a spânzurat pentru patru cuie
aluat proaspăt îngropat
a rămas numai ea cu sfânta curioasa parascheva

cine ar fi crezut că nenorocirile
răsar ca soarele dimineața
sos cu pulpă de pomană
m-am întâlnit cu moartea & m-a salutat
mai ai de plâns la parastase, eleno

cu ochii ieșiți din orbite și câteva spasme
aici mor iisuse
n-a fost să fie îmi spun

a murit dali send love

spotify and side hug

cine știe
poate
un pește își plimbă femeile lui dace
unde nu l-a dus valul pe columb
schimbul de lichide acum e prețios
dacă poți trăi
fără să populezi cu el
știu doamnelor
așa ceva
niciodată

ai fi crezut horațiu că
mai există viață după război
bărbații aproape intelectuali uită de femeile lor
cam după două shoturi fix
și din când în când
își întorc obrazul idealist spre casă

ai fi crezut horațiu că
dragostea se termină când
arunci sacul din aspirator
prea plin cu mizerii sociale
oameni bolnavi și oameni care au murit deja

țin minte pe la vreo 7 ani
am înțeles frica de moarte când
mi-am izbit capul de un perete din beton proaspăt
sângele țâşnea ca într-un film tarantino
după ce samuel l. jackson a mai împrăștiat niște gloanțe
dacă le uzi constant poate ies boboci
și mai târziu floarea dar
în fine
de frică rămâi fără glas
de frică că nu mai ai glas
rămâi fără aer
fără o mână de care să apuci
frica că într-un final trebuie să te ridici singură
și nu o să te creadă nimeni când o să le zici
aproape am murit
am văzut deja și o să vezi și tu
atunci când nu mai simți nimic
nici măcar dorința de a mai mânca
un meniu smart
înainte de drum
vreau să mă umpleți de bani ca pe faraoni
în caz că se vinde gin tonic acolo in the vip section
unde cei din brigada diverse împart niște paie de plastic
femeilor care gândesc

– toate ca toate dar cine sunt ei să ne strice distracția –

pulp fucktion

poemul ăsta e o tragere de timp & scrâșnit din dinți
eu mă duc la cluj
și treaba merge cam cât e free trial
după e așa
ca o temă de a 6-a copiată greșit
sunt nopți în care trag ca nebuna de cearșafuri
toți câinii ăia de afară par că schelălăie în mine
noi nu o să înțelegem niciodată unde se greșește
urșii nu trag la cadavre
ei știu că ce nu merge
nu merită oboseala
iar dacă e vorba de împărțit dumnezei uite
poți să-i păstrezi tu pe toți
eu nu simt nevoia să-mi amintesc
și totuși
îmi păstrez foștii la contacte
cum țin gândacii de bucătărie
gen o să vină și vremea lor
să se urce pe mine
până la urmă nu e așa rău
să fugi cu rețeaua în gură

a fost tipul ăla de atracție
pe care l-a simțit hitler pentru polonia
cu o notă de subsol pe care nu a citit-o nimeni
posibil să nu cuceriți

după atâția ani de înnodat organe
cartoful ăsta e în metastază zice femeia aia
râdem la glume medicale
că suntem în familie apoi ne spălăm pe mâini
și băgăm dinții adânc în carnea tăiată uniform
în rest nimic să merite menționat

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment