Despre Ada Bărbulescu – presupunând că este una și aceeași persoană cu acea Ada care a câștigat romanul „Noaptea de Sânziene”, de Mircea Eliade, în cadrul concursului bilunar pe care îl organizăm pe www.omiedesemne.ro – nu pot să vă spun decât ce am aflat de pe contul ei de facebook, de unde am și „furat” poza blurată: studiază limba și literatura română la Facultatea de Litere, Universitatea din București, a absolvit Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” și trăiește în București.

Poemele pe care mi le-a trimis sunt serioase și neliniștitoare, interogative și ușor rebele, cu un smalț de contemplativitate & umor negru peste care s-a așternut nisipul unor vremuri imemoriale, fapt care nu împiedică cititorul să intuiască stropul de umanitate ascuns sub el.

Mi-a plăcut mult paradoxul (care trebuie să ne dea de gândit) din titlul „//stând lângă Gară nu mai auzi roțile trenului” și în general verbul energic, care promite lucruri bune.

//recviem

timbru grav
nu mai am somn
mi s-a dezacordat chitara spiritului
groază în Do major
în fjorduri de sentimente suprapuse
într-un cor de biserică
contrapunct sau punct și de la capat nici eu nu mai știu
am găsit un pian pe plajă în Vamă și el
pare părăsit și stricat un fel de 
umanitate dar nu vreau să recunosc

//chaos

am visat că mă lovesc de tine
că îți simt sângele pulsând
prin vena cavă și prin atrii
am ieșit din carne și cosmos
îmi plac
decorporalizările vreau să zbor
mă opresc asupra unor părți
din minte cred că le lăsasem
neexplorate mai demult când
lucram cu egiptenii la
construirea Piramidei Giza
au trecut câteva milenii de atunci
sclavia neuronală încă persistă
nu mai încerca să îmi subjugi sinapsele
am pus lacăt
dar am pierdut cheia într-un canal
ajutor ajutor ajutor
nu știu cînd o să mă trezesc

//stând lângă Gară nu mai auzi roțile trenului

gustul diafan al tinereții
azi te-a lovit în față ca un
parfum de 5 lei din Obor
ieftine sunt greșelile tale dar
le plătești scump
nu mai e cale de întoarcere din Rai 
am obosit și beam a patra ceașcă de cafea
viața e o boabă strivită în râșniță
uneori e fierbinte alteori e
de la un simplu automat de cafea din
Gara de Nord

așa cum zilnic pleacă esențele carnale
așa pleacă și trenurile
neîncetat
fără oprire
ne-am obișnuit cu sunetul
roților de tren

//Væ victis sau o mutageneză incompletă a generațiilor

uneori îmi dau seama
că am noroi pe ghete
sunt de la anceștrii
și nu pot șterge petele
rămân cu urme de sânge
din venele istoriei trecute
marcate cu fierul în carne
durerea e amplificată într-o boxă
dar firul de încărcare este tăiat
așa că mi se pare totul utopic
chiar dacă e doar o iluzie și mi-am
tras perdelele la ochi sunt roșii
și ele pătate de trecut
ca semn al unui veac
care nu dorește (așa o fi?) să fie uitat în veci
păcat că unii dau cu înălbitor pe lucruri

Doneaza prin patreon Wide
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment