Kotodama Dama (a.k.a. Alina) ne felicită pentru site, vrea să-și păstreze anonimatul, iar în sensul ăsta nu vrea să dea mai multe detalii (nu, nu m-am supărat, în afară de faptul că mi-ai trimis poemele fără diacritice, lucru care mă înnebunește și mă înfurie, fiindcă diacriticele fac parte din limba română, iar poemele sunt în limba română etc.).

La fel de timid (fiindcă sunt într-adevăr o persoană timidă) îți spun și eu că am găsit textele mai mult decât interesante, în ciuda finalurilor sentențioase și a unor acolade retorice precum „Da, ascult vântul” sau „Aleea este lungă cât viața mea și îngustă ca ea”. Trecând peste aceste ingenuități stilistice (mai sunt și altele), am decis să le public aici, pe www.omiedesemne.ro, cu speranța că data viitoare vei fi mai mult decât doar Alina și că ne vom cunoaște un pic mai bine.

Un poem nou cu subiecte vechi

Mă plimb pe aleea cu brazi în ghiveci și
este o noapte adevărată.
nu îndrăznesc să mai fiu poetică.
nu mai îndrăznesc să fiu poetică.
Aleea este lungă cât viața mea și îngustă ca ea.
Viața mea este o culme de rufe puse la zvântat prin care trece
vântul.
Da, ascult vântul.
Important este să nu mă uit în gol, îmi zic.
Mă uit la mușcate și le zâmbesc. Mă bucur că erau acolo.
Am avut noroc că erau acolo.
m-au făcut să zâmbesc.
Te iubesc, mama.
E mereu noapte pentru că tu exiști în noapte.
Nu vreau sa îmi dea vântul vești despre tine și pentru asta
este important să nu mă uit în gol.

Zâmbesc.
Nu poate să îmi spună nimic când zâmbesc.
Mama
de ce totuși nu știu cine ești?
de ce ești atât de departe chiar acum când trăiești?

Coral remix

O altă seară în care stau în vid cu fața în sus.
Lumina becului mă face conștientă că am pleoapele translucide,
se poate spune că sunt și transparentă și translucidă și opacă.
Vârful rujului coral remix 218 îmi alunecă pe buze și înțeleg
pigmentul.
Faptul că îl fac să alunece pe buze înseamnă mult.
Pigmentul ăsta este acolo unde trebuia eu să ajung la 35 de ani
dar și la 43.
Stau cu fața în sus și liniștea mă ține într-o falsă
imponderabilitate
De fapt gravitația mi-a coborât pleoapele și buzele și vigilența
Nepăsarea e un balon cu heliu
Mâinile mi-au îmbătrânit
„nu ai prea mult timp pentru tine”
mi-a spus când l-am întrebat cum i se par mâinile mele.
Ce chestie!
Trăiește într-o lume cu reguli simple, a ales asta sau…?
Am mult timp pentru mine dar
Mi-am trimis regulile să facă o rotație completă în jurul
sistemului solar.
Între timp. Nu cred nimic.
Nu fac nici o alegere.
Eu înțeleg pigmentul.
Comunic cu el.
Îl las să alunece pe buze și…
Asta înseamnă mult.

Oblivion

Nu mă mai gândesc la tine când fac duș.
Adică (nu mă înțelege greșit) – încerc să mă gândesc la tine
dar bucățile
în care memoria și timpul te-au fragmentat
nu se mai recompun ci
s-au lipit de alte lucruri
de alte fragmente din alte povești.
îmi scot tricoul și inspir
Dau drumul la apa rece
Vezi? Nu sunt blândă cu mine.

da, gol înseamnă sinceritate
dar și încremenire în timp.

Vertij

Care este secretul tău?
m-ai întrebat și am stat să mă gândesc ce secret am.
Închid ochii și mă afund în ceva moale care se topește sub
greutatea mea.
nu este imaginația, este doar un vertij
și simt aceeași sete de a face asta.
visez că izbesc o carafă de sticlă de perete
O arunc cu atâta putere încât
sticla dispare pulverizată iar zgomotul ăla
E tot ce aștept de la viață,
Zgomotul ăla
Mă face să-nchid ochii de plăcere.
Într-o zi o să sparg o carafă de sticlă
Negândindu-mă la nimic
O să mă uit curioasă să văd cum nimic schimbă totul.
Știu, condiția este ca acel nimic să nu însemne nimic.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.