Nu știam că faimoasa madlenă a lui Proust poate să aibă efecte atât de ciudate asupra psihicului uman. Și totuși, mi s-a întâmplat aseară, când am fost la un eveniment pe strada Visarion, la o aruncătură de băț de Piața Romană. Visarion, Visarion… Numele ăsta pâlpâia pe ecranul memoriei ca un neon cu starterul defect, iradiindu-și lumina stroboscopică pe imaginea pavajului de piatră cubică, acea piatră cubică de granit verzui cu care era pavată și strada pe care locuiam în 1969, anul primei aselenizări. Și de aici totul s-a ramificat, la fel ca labirintul de străzi dintre bulevardul Ana Ipătescu, Calea Victoriei și bulevardul Magheru, toate strânse ca într-un nod la intersecția de la Piața Romană, unde cândva era Lupoaica, cea căreia îi dispăreau mereu „puii”, întemeietorii Romei, Romulus și Remus.

carturesti.ro

Nume ciudate de străzi, cum ar fi Căderea Bastiliei, Mendeleev sau strada General Christian Tell, care au trecut proba istoriei și au supraviețuit până în vremurile turbulente de azi. Pe lângă ele, mici crâmpeie de alte străzi, mai mult niște alei ceva mai lungi, care întregeau labirintul de artere de circulație al primei mele copilării, cea dintre anii 1966 și 1971, când am părăsit vila cu fronton triunghiular din strada Nicolae Iorga și ne-am mutat la bloc, în necunoscutul și exoticul Ferentari, ca niște pionieri ai civilizației, absorbiți în cele din urmă de gaura neagră a vulgului ferentarist.

Strada Visarion pornea din strada Filimon Sârbu, eroul comunist acuzat de sabotaj de autoritățile samavolnice, care l-au și executat în 1941, la închisoarea Jilava, la doar 25 de ani. Traversa apoi bulevardul Ana Ipătescu (actualul Lascăr Catargiu) – eroina revoluției pașoptiste – pentru a se înfunda practic într-un nod format de străzile General Christian Tell, Nicolae Iorga și I.C. Frimu – un alt erou venerat de comuniști, mort însă în 1919, la închisoarea Văcărești (cu doi ani înainte de înființarea partidului care l-a creat pe Ceaușescu), în urma bătăilor suferite după ce a participat la revolta tipografilor din decembrie 1918.

Strada Visarion în capătul dinspre strada Nicolae Iorga

Aici, în nodul ăsta ciudat de circulație, care nu mai există azi decât parțial, după prelungirea bulevardului Dacia până în Calea Victoriei, am locuit aici într-o perioadă în care mintea îmi era captivă într-un fel de ceață care s-a risipit târziu, în anii adolescenței. Așadar, 1969, anul primei aselenizări, când am urmărit, în acea lungă vară fierbinte la capătul căreia aveam să merg, tot în premieră, la școală, la noul nostru televizor rusesc Temp 6, bulgărele de lumină de pe cerul alb-negru al transmisiei misiunii Apollo 11, cea care avea să aducă în casele omenirii celebrele cuvinte ale lui Neil Armstrong. 16 iulie 1969, a day to remember…

Vila cu fronton triunghiular din strada Nicolae Iorga nr. 37 bis

A fost și vara primului meu job, la centrul de colectat sticle și borcane, care era lipit practic de locuința noastră din Nicolae Iorga nr. 37 bis și care făcea practic corp comun cu vila cu fronton triunghiular. Căpătam, la sfârșitul „zilei de muncă”, de la responsabilul centrului, un om cumsecade căruia îi căzusem cu tronc, câțiva lei pe care-i cheltuiam imediat pe gumă de mestecat cu tatuaje sau surprize (poze cu „Sfântul”, spre exemplu) ori pe alte prostii. Cumpăram pachețelele cu gumă de la barul restaurantului Turist, care se afla la parterul blocului Palladio din capătul străzii Mendeleev (blocul există și azi, mult schimbat după reparațiile stranii la care a fost supus în urma cutremurului din 1977).

Locul accidentului, așa cum arată astăzi

Într-o zi a acelei ultime vacanțe de vară dinaintea începerii școlii am fost la restaurantul Turist, mi-am luat pachetul de gumă de mestecat și, în drum spre casă, am traversat în fugă strada, prin loc nepermis, la doi pași de Piața Romană. Am fost acroșat de o Volgă ca un cărăbuș gigantic și m-am rostogolit până la rigolă. Am dat cu capul de bordură și am rămas lat, pe pavajul de piatră cubică, amețit, până când m-au ridicat șoferul și câțiva oameni care se strânseseră ca la circ. Cineva striga după Salvare, altcineva se agita că ar trebui să vină Miliția, ca să constate accidentul. Nu s-a întâmplat nici una, nici alta, fiindcă n-am pățit mare lucru, eram complet funcțional, cu toate oasele la locul lor. Am scăpat cu un cucui și cu câteva zgârieturi. M-au dus acasă două doamne în vârstă care mă tot întrebau dacă știu unde locuiesc. Firește că știam: pe strada Nicolae Iorga nr. 37 bis, în vila cu fronton triunghiular, la ușa stacojie care dădea direct în „salonul” nostru transformat, în spiritul practic al vremurilor, în bucătărie, WC și sufragerie unde ne primeam oaspeții. Aici, în acest „salon”, era „ușa din podea”, chepengul care dădea în misterioasa pivniță pe care am evocat-o în romanul „Oblivion”. Dar asta este cu totul altă poveste…

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/

Join the discussion 3 Comments

Leave a Reply