Dorias Șerbănescu s-a născut pe 11 septembrie 1974, locuiește în Mangalia și este cadru didactic. Publică în revistele: Timpul, radiometafora, literaturadeazi, Monitorul de poezie, Convorbiri Literare.
Premiul I la Concursul Național de Poezie. „Sub semnul de taină – George Suru”, Caransebeș (2013)
Premiul revistei Familia din Oradea la Concursul Internațional de Poezie „Lucian Blaga”, ediția a XXXIII-a (2013)
Premiul special al juriului la Concursul de Creație literară „Vara visurilor mele”, ediția a XII-a (2013)
Premiul II la Concursul Național de Poezie și Eseu „Octavian Goga”, Ciucea (2013)
Premiul „Panait Cerna” la ediția a XXXIX-a la Concursul Național de Poezie și Eseu literar Tulcea (2013)
Premiul III la Concursul Național de Poezie „Himerele Asfaltului”, ediția 2013
altfel
Pregătită să devină mamă singură, își fotografiază trupul gol la o terasă, servind înghețată cu umbreluță din hârtie. Îndrăgostiții schimbă totul în jur, fauna are pe cap pălării umbrelă, flora se strânge rapid, ca o ciupercă enormă, pământul e plantat cu umbrele, străzi din umbrele pe ape. Morții își doresc umbrele de bambus în loc de cruce și flori, un copil abandonat se întreabă dacă părinții lui s-au iubit sub umbrele de paie în plină furtună, cerul – pânză de umbrele cu numele bebelușilor morți, din capul nebunilor cresc umbrele.
coș de baschet
E mult prea adânc, simt un arc în talpa piciorului, o durere de cap mă învârte. Sunt mică, alunec pe toboganul de forma unui disc, cresc, cresc repede, ca bucata de pământ în olărit. Învârt discul în jurul mâinii, în jurul trupului, în jurul inimii, circ. Dragostea și durerea împart viii în mii de cruci. Mă regăsesc în omuleți de hârtie șifonată. Coș de baschet. Mă trezesc brusc, în fund, transpirată, am respirația unui polipneic. Nu, imi spun, plătesc 300 de lei pe noapte, ca să ce? Să mă facă praf patul astă ca inelele lui Saturn.
mary strigă la Mary
Jumătate de mână a Domnului, la cei 12 ani Mary lovește cu frumusețea ei școala, ca un tren de lux, e obligată să urască școala, s-o asociaze cu temele pentru timpul neproductiv. Mamă-sa se joacă cu trupul fetiței pe la paradele de modă. Mary se pictează cu sângele din sufletul ei ca un iepuraș. blană angora, puținul sună ca un clopot de mort, foile caietelor se desprind singure și construiesc avione particulare, care aterizează pe pista unui zar jovial. mary strigă la Mary într-un ospiciu ultramodern.
floarea-soarelui
Cu mâna își găurește demonstrativ pieptul, cu degetul în aer el porționeaza hectarele, ca pe tortul minorilor deflorați. În timp ce face asta, te strânge de mijloc, îți mângâie părul vălurat, vă mângâiați, vă porționați erotic în lanul de floarea soarelui, după cum petalele merg pe trupul ca aluatul dospit, după cum frunzele devin mȃini de mefisto, ce se retrag la capătul orgasmului, pămȃntul cu lanul de floarea soarelui vă îngroapă, din pământul cu semințe bolnave se naște abuzul copiilor.
În spatele unui grilaj e întotdeauna
oglinda-mama mămicilor care te leagănă în brațe și apoi te abandonează într-o cadă plină cu sânge ce se revarsă și se umple la nesfârșit, trupul tău îl absoarbe ca pe o dulceață de trandafiri. Amândouă alergați prin iarba ca marea perfidă, vă strigă tatăl întinerit de râsul vostru pueril și adânc. Apele și pădurile s-ar ascunde de frică, iarba se micșorează, soarele e defăimător cu empatismul lumii, cu toate oglinzile ca niște mame minore așteptând la coadă bursa de studiu a unui învățământ de făcut copii.
Un inel
plumburiu. Dacă tu o iubeai mult, închideai magazinul pentru câteva zile, înlocuiai piz. financiară cu dorința de a-i atinge obrajii ca de roseum congelat. În mâini ai fi străbătut km de impaciență, fără să te gândești la blana familială, fisurată, pleșuvă, sătul de jocul curvei mamă împărțită ca pe o colivă în care mai ard lumânările, ai cere-o ca mireasă de argint pe cealaltă. Aho, aho, cum știi a te înveli până la sângele de diavol din fundul lumii! Înainte de a-și lua rămas plumburiu, a doua s-a dăruit în jurul gâtului tău, ca o verigă din plumb. Iar tu i-ai spus: o să ne găsim la timp altundeva, am să-ți împletesc un inel din iarbă pe vecie.
zebră
Sub apă e întotdeauna un cuțit, ciob, ciob, ciob, un soare ca și cărbunele, poți fi citit greșit, dar nu te mai interesează, înoți, respiri în tine până în adânc, te vezi fetiță, îți vezi tatăl zâmbind ca un tată de fetiță, curenții îți spală carnea, ca pe un tratament cu seringi, sub apă e întotdeauna cald și frig în același timp, sunt voci care nu te aud, te fumezi încet, fumul devine un pește pescuit de un pescar cu obraz de pește, sub apă ți-ai pierdut ființele dragi, aparent norocoase sub apă.
Nu credeam sa-nvăț a mura vreodată
Împrăștii fotografiile în borcane cu soluție din apă, sare, piper, umor, autoironie, lacrimi, fericire, căței de usturoi, flori, zahăr, oțet sau sare de lămîie. Privesc de la exterior cum plutesc și mi se rotesc în trup fotografiile, precum cuțitele de chirurg, mă simt tânără bătrână și invers. Aș putea să nu-mi mai văruiesc pereții, mi-aș lipi fotografiile, ca pe un tapet din cabina unui actor de teatru, un ecran perpetuu într-un cinematograf, sau o ușă secretă atinsă de o mână neconvențională.
