George Ștefan (n. 1985, Slatina) a publicat volumele de poezie Tata nu are cal și Sabotaj (2017, 2022, Editura Tracus Arte). Pentru volumul Tata nu are cal a primit premiul pentru debut în poezie „Alexandru Mușina”. A publicat, printre altele, în Iocan, Dilema veche și Steaua.
nimic nu e cu adevărat important,
așa cum nimeni nu e cu adevărat de neînlocuit.
viețile noastre s-au încurcat deja între ele.
în general, viețile noastre nu sunt ale noastre.
corpul meu nu mă mai ascultă. corpul meu e
îndărătnic. vibrația zilei e scăzută. suntem un
milion cinci sute patruzeci și șase. mergeți pe
urmele mele. urmele mele sunt mici și la
capătul lor va sta un fel de judecată strâmbă.
un corp inutil e un corp inutil. evanghelia mea
personală e slabă. degeaba cânt și dansez.
evanghelia mea personală e slabă. un corp
inutil e un corp străin. în fiecare zi cineva mă
strigă pe nume și liniștea care vine dinspre
numele meu e violentă. în fiecare zi cineva mă
strigă pe nume. nu ne cunoaștem. în felul ăsta
lucrează, trunchiat. și corpul meu e inutil și
scade în intensitate. și urmele mele sunt mici
și la capătul lor va sta un fel de judecată strâmbă.
e autosabotare, e dezinteres și rutină, e
singurătate în doi, e dependență și sex, e
tu ești de vină, e lipsă de oxigen.
așa începe totul.
ai impresia că cineva încearcă să-ți spună
ceva. să-ți impună ceva. singurul lucru bun pe
care poți să-l faci acum e să te miști. să te miști
încontinuu. ești rezultatul ciocnirii dintre două
metale din care ieși puțin mai hotărât. fă-ți
exercițiile pentru spate, fă-ți exercițiile pentru
abdomen, stai pe mingea medicinală, lucrează
din picioare. sunt 13 lei de mare care se fac
nevăzuți, sunt 13 lei de mare, așa mi se spune
la tv și eu îi cred pe cuvânt. sunt o ființă
credulă, cu toate exercițiile la zi. sunt o ființă
credulă, fără resentimente.
pentru că tot ce e mai bun nu e aici, pentru că
tot ce e mai bun e în altă parte. pentru că tot
ce e mai bun aparține altcuiva.
pentru că într-un golf micuț, protejat, mă așteaptă o barcă.
pentru că vreau să văd cei 13 lei de mare.
pentru că singurul lucru bun pe care poți să-l faci acum
e să te miști.
să te miști încontinuu.
vorbim o limbă străină. poate la capătul lumii
corabia în care mă trezesc se va face mai
mică. poate la capătul lumii, dar nu sunt foarte sigur.
fiindcă nu e nimic de ascuns, fiindcă tu știi că
asta nu ascunde nimic, din contră. casele
noastre întinse ca-n palmă, obloanele trase, nu
e nimic de ascuns, din contră. strada la rue, te-ai fi
gândit că pot să numească și ei altfel o stradă,
dar nu, dacă nu e nimic de ascuns,
efortul e zero. dar e bine că râd. ne înțelegem
prin semne.
asta mă face să mă simt mai puternic, mai viu
decât sunt, mai responsabil cu nevoile mele, deși
nevoile mele sunt mici și cu ele îmi e câteodată
rușine.
mă uit la țara mea mică și merg
kilometri întregi înapoi. fiindcă nu e nimic de
ascuns, în sfârșit.
avem consistența
unor saci cu mortar,
te plimb cu motorul
și-mi țipi în ureche,
să te audă și ăia din cosmos,
din nava enterprise.
cum trec dintr-a doua
în punctul neutru,
când se oprește roata
te închini.
