Cornelius Drăgan ne-a trimis două variante biografice, un CV literar în toată regula și o notă intitulată „Cine sunt eu?”. Cu speranța că nu se va supăra pe noi, am ales-o pe cea de-a doua deoarece pare mai puțin oficială și mai apropiată de stilul de abordare de pe www.omiedesemne.ro. Iată cum sună:
Cine sunt eu?
eu nu sunt
mai degrabă pământul pe care îl calc
când mă închid în tăcere
dumnezeu mă iubește
„CE FAC ÎN POEZIE” – experimentez sinceritatea. Sondarea propriului eu și raportarea la realitatea imediată este ceea ce încerc să fac în poezia mea (sper să și reușesc). Observarea trăirilor și transpunerea lor în versuri ca mod de „eliberare” – da, aș putea spune că uneori scriu și din această nevoie.
Scurt C.V.
– născut la Vaslui, într-o primă zi de toamnă
– liceu profil filologie făcut la Vaslui; facultatea la Iași
– poezii publicate în Convorbiri literare, Vatra, Scriptor, Hyperion, Timpul, Conta, Baaadul literar, Revista Noua, Urmuz, New York Magazin Cultural etc.
– volumul de debut: „MUȘCĂTURA FLUTURELUI JAPONEZ” apărut în noiembrie 2016 la Editura JUNIMEA, IAȘI (premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, respectiv premiul USR filiala Iași)
Motto: „sunt cel care a intrat
în sângele morților”
(intro)
nu-mi mai plâng părinții
au devenit muţi
câinele îmi mușcă pulpa
sângerez
şi sângele nu are gust
de peste drum
se aude cântec de jale
***
corp greu
durerea se strivește în mine
caut șansa să redevin om
paralizia ochiului de lungă durată
reușesc să mă spăl
milă mi-e de tine Pilat
aflu adevărul în morțile apropiate
despic timpul comun devin veșnic
nimic nu se pierde
aidoma fluturelui japonez prins
în clasor cu acul metalic
***
suferi când pietrele se sparg
în liniştea nopţii
hrăneşti pasărea din interior
eşti om bun în sinea ta –
măreția muntelui e dată de
spaţialitate
iubito
doar eu sunt Dumnezeul tău
doar eu cadavrul ce-l vei îngropa
la moarte
***(cineva urlă)
perimetrul devine strâns
dacă arunci o vorbă
timpanele se sparg cu sânge
zidul e de fapt un perete
cu miros fetid
când te târăşti faci progrese
rădăcini să te ţii de ele
cât poți cuprinde cu mâna
diformă
ratezi intrarea în locul sfânt
zidul se mișcă. ochiul îl
îndoaie
saliva se scurge prin cerul gurii
şi atâta frumuseţe pierdută
***
mama a zis să tragem perdelele
să fie lumină să ne fie bine
şi s-au adunat mulţi prieteni
şi le-au tras
unii mai mult alţii mai puțin
iar după moartea ei
am rămas singur
admirând perdeaua roşie
din pânză veritabilă de in
***
din gaura şarpelui
iese fumul alb al sufletelor
pieliţa nu e decât o mască
diafragme dilatate chipurile
femeilor pierdute
plămânii schizoizi
ard ţigara în noapte
bărbatul
un om
ce caută apă
***
sunt rupt și neatins
Mălina cuprinde rana o sărută
pe drum luminile se aprind
ritmic şi alert
cei ce intrăm în noapte –
doar Dumnezeu are grijă de noi
***
iar eu fiind singur am întrebat
de ce nu am mamă
iar ei fiind oameni
m-au îmbrățișat
dar asta era demult astăzi
nici pietre nu mai sunt
ultimele făpturi au gust
de migdală
***
oamenii ca niște firmituri
am deschis cartea și am citit
un rând
mi-am dat seama
timpul va fi înfrânt
sunt cel care a intrat
în sângele morților
***
acești oameni frumoși
care se opresc în Secu
ce curg pe străzile îmbătrânite
mișcarea lor se duce-n aval
Doamne acești oameni frumoși
se vor face ţărână
inimile lor
pune-le deoparte
***
puşca veche fiule bun
acesta e un film mut
părintele de lângă tine te respectă
când mănânci cu lingura
metalică nu fă sunet
condiţia omului e provizorie
obligațiile au + și –
doar în ochii animalului
din câmpul verde
se vede misterul
***
societate. mă bate Iisus pe
spatele corcitură rememorez credința
fluturele japonez a murit decretat
gentil. un ou prea fiert
mama mă ducea la teatru
acum nu. teama că o să mă obișnuiesc
discul de vinil calcă în șlițurile
creierului sentiment de déjà vu
ochii. doar ei fac legătura cu omul
***
calc localurile în căutarea unei perechi
retro swing responsabil
licori ochi pierduţi în ritmuri
bizare
ponturi /trucuri nimic care merită
atenție
ies
luna încă gravitează
pulsul străzii devine celebru
dewar’s with ice amorţește
totul în mine
caut o ţară de sfinţi unii dorm
într-o secvență sau alta
mersul devine patetic
aproape
râd
țară ţară vrem ostași
pe cine?
sunetul tubei înfundă
căderea
***
mama e la reanimare
am doar o vârstă subțire nu
mai pot ajunge la FILIT
am încetat să mă rog din motive neștiute de nimeni posibil
aceste rămășițe de cuvinte să devină un poem autist
unica șansă e să-mi calc înaintele
timpul care a mai rămas mă face
să râd
să r-â-d
să r- -â- -d
***
hibernarea ca mecanism de
apărare ea nu uită nu iartă
asa obișnuia tata să spună
Luţă apără-ţi orașul
cineva sapă intim înlăuntrul meu
aud noaptea nisipul cum
curge de viu
înainte să adorm îmi
spun rugăciunea cu limba
atingând cerul gurii
noapte bună oraș mut
noapte bună sânge
noapte bună aer
***
prins
în peretele-ramă
de mușcătura cobrei
ce chin
alerg mile
sudoarea se oprește pe șoseaua diluată
de soare
I was lost but now I’m found
glasuri
exegeza sunetelor fac loc
unei nașteri
un timp numai al nostru
definește-l
ce a mai rămas din câine
doar pradă
simplitatea morții în aer curat
***
la un capăt dezlegat de el însuși
valuri Mallarmé thunder
nimic din ceea ce este
și totuși se strigă
magia unei femei
florile nu sunt pentru noi
nu le atingeți
deasupra capului se rotește planeta
giroscopul lopata nisipul
de pe marte
cam singur îmi zic
linia vieții unică
deraiază gravitația
***
ce e dincolo
axul de cer devine trecut
femeile stau lipite de
peretele rece
lazarus come forth
țin strâns în mână poemul
care se naște
prin transfer de energie
caii vorbesc
aici e locul nostru
și atât
Duminica patimilor nu știe
de milă
