Cornelius Drăgan ne-a trimis două variante biografice, un CV literar în toată regula și o notă intitulată „Cine sunt eu?”. Cu speranța că nu se va supăra pe noi, am ales-o pe cea de-a doua deoarece pare mai puțin oficială și mai apropiată de stilul de abordare de pe www.omiedesemne.ro. Iată cum sună:

Cine sunt eu?

eu nu sunt
mai degrabă pământul pe care îl calc

când mă închid în tăcere 
dumnezeu mă iubește

„CE FAC ÎN POEZIE” – experimentez sinceritatea. Sondarea propriului eu și raportarea la realitatea imediată este ceea ce încerc să fac în poezia mea (sper să și reușesc). Observarea trăirilor și transpunerea lor în versuri ca mod de „eliberare” – da, aș putea spune că uneori scriu și din această nevoie.

Scurt C.V.

– născut la Vaslui, într-o  primă zi de toamnă
– liceu profil filologie făcut la Vaslui; facultatea la Iași

– poezii publicate în Convorbiri literare, Vatra, Scriptor, Hyperion, Timpul, Conta, Baaadul literar, Revista Noua, Urmuz, New York Magazin Cultural etc.

– volumul de debut: „MUȘCĂTURA FLUTURELUI JAPONEZ”  apărut în noiembrie 2016 la Editura JUNIMEA, IAȘI (premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, respectiv premiul USR  filiala Iași)

Motto: „sunt cel care a intrat 
în sângele morților”

(intro)

nu-mi mai plâng părinții
au devenit muţi

câinele îmi mușcă pulpa
sângerez
şi sângele nu are gust

de peste drum
se aude cântec de jale

***

corp greu
durerea se strivește în mine

caut șansa să redevin om
paralizia ochiului  de lungă durată 

reușesc să mă spăl 
milă mi-e de tine Pilat

aflu adevărul în morțile apropiate
despic timpul comun devin veșnic

nimic nu se pierde
aidoma fluturelui japonez prins
în clasor cu acul metalic

***

suferi când pietrele se sparg 
în liniştea nopţii

hrăneşti pasărea din interior
eşti om bun în sinea ta –

măreția muntelui e dată de
spaţialitate

iubito
doar eu sunt Dumnezeul tău
doar eu cadavrul ce-l vei îngropa 
la moarte

***(cineva urlă)

perimetrul devine strâns

dacă arunci o vorbă
timpanele se sparg cu sânge

zidul e de fapt un perete
cu miros fetid

când te târăşti faci progrese

rădăcini să te ţii de ele
cât poți cuprinde cu mâna
diformă

ratezi intrarea în locul sfânt
zidul se mișcă. ochiul îl 
îndoaie

saliva se scurge prin cerul gurii
şi atâta frumuseţe pierdută

***

mama a zis să tragem perdelele 
să fie lumină să ne fie bine
şi s-au adunat mulţi prieteni

şi le-au tras 
unii mai mult alţii mai puțin

iar după moartea ei
am rămas singur
admirând perdeaua roşie 
din pânză veritabilă de in

***

din gaura şarpelui 
iese fumul alb al sufletelor

pieliţa nu e decât o mască

diafragme dilatate chipurile 
femeilor pierdute

plămânii schizoizi 
ard ţigara în noapte

bărbatul
un om
ce caută apă

***

sunt rupt și neatins
Mălina cuprinde rana o sărută

pe drum luminile se aprind
ritmic şi alert

cei ce intrăm în noapte –
doar Dumnezeu are grijă de noi

***

iar eu fiind singur am întrebat
de ce nu am mamă
iar ei fiind oameni
m-au îmbrățișat

dar asta era demult astăzi
nici pietre nu mai sunt

ultimele făpturi au gust
de migdală

***

oamenii ca niște firmituri
am deschis cartea și am citit
un rând

mi-am dat seama
timpul va fi înfrânt

sunt cel care a intrat
în sângele morților

***

acești oameni frumoși
care se opresc în Secu
ce curg pe străzile îmbătrânite
mișcarea lor se duce-n aval

Doamne acești oameni frumoși
se vor face ţărână

inimile lor
pune-le deoparte

***

puşca veche fiule bun 
acesta e un film mut

părintele de lângă tine te respectă

când mănânci cu lingura
metalică nu fă sunet

condiţia omului e provizorie
obligațiile au + și –

doar în ochii animalului
din câmpul verde
se vede misterul

***

societate. mă bate Iisus pe
spatele corcitură rememorez credința

fluturele japonez a murit decretat
gentil. un ou prea fiert

mama mă ducea la teatru
acum nu. teama că o să mă obișnuiesc

discul de vinil calcă în șlițurile
creierului sentiment de déjà vu

ochii. doar ei fac legătura cu omul

***

calc localurile în căutarea unei perechi
retro swing responsabil

licori ochi pierduţi în ritmuri
bizare
ponturi /trucuri nimic care merită
atenție

ies

luna încă gravitează
pulsul străzii devine celebru

dewar’s with ice amorţește
totul în mine

caut o ţară de sfinţi unii dorm
într-o secvență sau alta

mersul devine patetic
aproape
râd

țară ţară vrem ostași
pe cine?

sunetul tubei înfundă
căderea

***

mama e la reanimare
am doar o vârstă subțire nu
mai pot ajunge la FILIT
am încetat să mă rog din motive neștiute de nimeni posibil
aceste rămășițe de cuvinte să devină un poem autist
unica șansă e să-mi calc înaintele
timpul care a mai rămas mă face
să râd
să r-â-d
să r- -â- -d

***

hibernarea ca mecanism de
apărare ea nu uită nu iartă

asa obișnuia tata să spună
Luţă apără-ţi orașul

cineva sapă intim înlăuntrul meu
aud noaptea nisipul cum 
curge de viu

înainte să adorm îmi
spun rugăciunea cu limba 
atingând cerul gurii

noapte bună oraș mut
noapte bună sânge
noapte bună aer

***

prins
în peretele-ramă
de mușcătura cobrei
ce chin
alerg mile
sudoarea se oprește pe șoseaua diluată
de soare
I was lost but now I’m found
glasuri
exegeza sunetelor fac loc
unei nașteri
un timp numai al nostru
definește-l
ce a mai rămas din câine
doar pradă

simplitatea morții în aer curat

***

la un capăt dezlegat de el însuși
valuri Mallarmé thunder
nimic din ceea ce este

și totuși se strigă

magia unei femei
florile nu sunt pentru noi
nu le atingeți

deasupra capului se rotește planeta
giroscopul lopata nisipul
de pe marte

cam singur îmi zic

linia vieții unică
deraiază gravitația

***

ce e dincolo

axul de cer devine trecut
femeile stau lipite de
peretele rece

lazarus come forth

țin strâns în mână poemul
care se naște
prin transfer de energie

caii vorbesc

aici e locul nostru
și atât

Duminica patimilor nu știe
de milă

Patreon - O mie de semne

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment