Radu Vancu (n. 13 iulie 1978, Sibiu) a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu. Este conferenţiar la aceeaşi facultate şi redactor la revistele Transilvania şi Poesis internaţional. Coordonează secţiunea literară a revistei Timpul.

A tradus în română din poezia lui Ezra Pound, William Butler Yeats (Editura Humanitas Fiction) şi John Berryman (Casa de editură Max Blecher). A publicat mai multe antologii literare pe diverse teme, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Claudiu Komartin ori Marius Chivu. A îngrijit ediţii din poezia lui Alexandru Macedonski şi Alexandru Muşina. Volume de poezie: Epistole pentru Camelia, Imago, 2002; Biographia litteraria, Vinea, 2006; Monstrul fericit, Cartier, 2009; Sebastian în visTracus Arte, 2010; Amintiri pentru tatăl meu, Vinea, 2010; Frânghia înflorită, Casa de editură Max Blecher, 2012; 4 A.M. Cantosuri domestice, Casa de editură Max Blecher, 2015. Eseuri: Mircea Ivănescu: Poezia discreţiei absolute, Vinea, 2007 (ediţie revăzută şi adăugită, ART, 2015); Eminescu: Trei eseuri, InfoArt Media–Argonaut, 2011; Mistica poeziei: Lecturi în literatura contemporană, Muzeul Literaturii Române, 2013; Poezie şi individuaţie, Tracus Arte, 2014; România vertebratăAdenium, 2016. Dintre cărţile lui, Frânghia înflorită a fost tradusă în turcă (Çiçek Açan Urgan, Yitik Ülke Yayınları, Istanbul, 2015), iar 4 A.M. Cantosuri domestice în maghiară (Hajnali négy. Házias cantók, Syllabux, Budapesta, 2016). La Humanitas a publicat volumele Elegie pentru uman. O critică a modernităţii poetice de la Pound la Cărtărescu (2016) și Zodia Cancerului. Jurnal 2012-2015 (2017). Selecţii din poemele lui au fost traduse în englez ă, germană, franceză, suedeză, spaniolă, italiană, flamandă, bulgară, sârbă, maghiară, turcă, greacă, rusă. (notă biografică preluată de aici)

Volumul „Psalmi”, din care este preluat poemul de mai jos, a apărut în 2019 la Casa de Editură Max Blecher, colecția Plantații.

***

Mama semna, în carnetul meu de note din generală,
prescurtându-și prenumele Veronica sub forma Ver.,
și scriindu-și mai întâi numele, apoi, legată grafic de el,
abrevierea prenumelui. Așadar, carnetul meu de note
era plin de VancuVer. Când am aflat, încă din școala
elementară, că un oraș întreg din Canada îi poartă
numele, am fost șocat: nu-mi puteam închipui cum
se simt oamenii ăia, știind că fiecare dintre ei e doar
un punctuleț din semnătura mamei. (Nu-mi puteam
închipui că ei nu știu cum semnează mama în carnetul
meu de note.)

M-am mirat că cineva avusese inspirația să numească
un oraș după mama – apoi m-am mirat că nu toate
orașele erau numite după mama. Orice oraș care nu
se numea VancuVer era un scandal & un fals (inclusiv
Sibiul – care era, bineînțeles, cu adevărat VancuVer).
Toată planeta ar fi trebuit să fie acoperită de orașe cu
numele ei – toată planeta ar fi trebuit să fie, văzută din
spațiu, acoperită de semnătura ei citeață, de școlăriță
prea cuminte & prea ascultătoare.

Iar Dumnezeu, uitându-se spre planeta asta, nu putea
să nu zâmbească – fiindcă mama făcea din întreaga
planetă plină de războaie & crime o școlăriță prea
cuminte & prea ascultătoare.

(Iar dacă din fotografiile din spațiu nu se vede limpede
cum planeta e acoperită de semnătura mamei – ei bine,
înseamnă că nu am ajuns încă la distanța necesară față
de micuța planetă sângeroasă.)

Doar dacă ți-a plăcut acest articol:
Sprijină și tu jurnalismul cultural independent donând orice sumă aici:
https://www.patreon.com/omiedesemne sau direct în contul RO98INGB0000999909778881 (RON) deschis la ING pe numele Gheorghe Deaconu.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.