Azi citim două poeme de Ștefan Tudor-Baciu care ne propune, în textele sale, o reinventată poezie a cetății, o amprentă proprie asupra poeziei urbanului. Urbanul în cazul lui Ștefan-Tudor Baciu este un patchwork cultural variabil în spațiu și timp pentru că se construiește după asimilări culturale subiective. Există astfel un oraș ca un tonomat muzical care oferă și soul, dar și saxofon sau operă, în același timp în care se zbate în actualitate sau se pierde în reverii de armonie biblică, fără să uite să-și afișeze viața de noapte și balcoanele gregare. Repere interesante care te fac să vrei să afli pe ce fel de drum poetic se inserează.
Ce ne spune despre el:„Ștefan-Tudor Baciu s-a născut în 2004 la Iași și este student al Facultății de Litere a UAIC. A debutat cu poezie în revista Zona Literară, publicând ulterior și în Planeta Babel, Timpul, Noise Poetry, Regal Literar, antologia Poemele Izolării. A obținut mențiune și Premiul Revistei Ateneu la a XLI-a ediție a Concursului Național de Poezie Porni Luceafărul… A participat la mai multe lecturi colective, inclusiv Noaptea Albă a Poeziei, eveniment organizat in cadrul FILIT. De asemenea, este membru al Salonului de Literatură Junimea și are un volum de poezie în curs de apariție”.
***
să zicem că e un oraș în care oamenii ascultă soul
black culture
în care se respectă principiile Greciei Antice
sapiosexuality
în care se râde la glume franțuzești și ne uităm la filmele lui Tarkovski
the real deal
să zicem că javra asta de război nu ar fi început
că lumea avea bani de lapte
dystopian perspective
să zicem că Abel îl privea cu iubire pe frate-su și vice-versa
iar eu fumez haș din narghilea
comentând Universul acesta malițios
și sunt nenăscut
iar viața în oraș e minunată
când te ocolesc câinii
te consacră gândacii
iar babele te mângâie cu erotism rimbaudian
***
sunt Don José
am colonizat cartiere
am sfâșiat suburbanul
m-am răzbunat pe legile fizicii
și cu toate acestea iată-mă trăind
pentru ritualul cu pieptănul de fildeș în părul vâscos
dimineața
în adolescență
o iubeam pe grăsanca aia de Montserrat Caballé
și pe Candy Dulfer cu ochii de un profund albastru dilatat
foloseam acupunctura
pentru a reinventa anatomia
și zborul rectiniliu al corbilor de pe cupola sieneză
dar ca orice mare Senior
trăind în șatra unde noblețea se scurge pe pereți
iar oamenii coincid cu propriul ideal
am lăsat unghiile să crească
și cizmele înglodate în confiență
primitiv poate
la fel ca peșterile acelea din Franța
unde Dumnezeu te iubește la foc mic
și e mai presus decât orice siluetă feminină la ieșirea din club
din oase mi-ai făcut apeducte
ce țin în viață întreaga rivieră
și panorama incertă din balconul de sârmă
