Azi citim trei poeme trimise de Ana Barangă. Vedem aici sâmburele unei poezii strunită ca ritm, coerentă în desfășurarea imaginii, de o concizie care se potrivește vocii și tonului. Nu-i lipsește nici luciditatea în abordarea temelor, o anume sensibilitate politică, ironie care se însoțește câteodată cu un ton sentențios care, atât timp cât e controlat, nu deranjează.
Ce ne spune despre ea: „Salut! Sunt Ana Barangă, am 23 de ani, și azi îmi încerc iar norocul la Poșta Redacției. Până acum am reușit să absolvesc în cadrul Departamentului de Studii Teatrale (Teatrologie) UNATC, să mă regăsesc în condiția studentului în anul întâi la Filosofie, în cadrul Unibuc, și să îndeplinesc, cu succes sper eu, rolul de sufleur la Teatrul Național Ion Luca Caragiale din București. În rest mare lucru nu ar fi de zis, deși cochetez cu artele vizuale atunci când mai încerc un colaj constructivist, adevărul e că atunci când nu beau încerc să scriu, de obicei prost, însă uneori aproape decent, motiv pentru care vă și scriu acum“.
american gothic
nu am fost
am vrut
ne-am compus minciuni, am băut ceai
din cești goale la o petrecere
cu păpuși
de plastic – a căror ochi nu se vedeau
două manechine într-un magazin
așezate alături însă nu-și pot
întinde mâna
nu mușc din carne dacă
nu asta vrei – mă apuc de coastă și
îmi întorc pielea pe dos
adunătură de sânge și oase legate
strâmb și precar
portretul posibilității.
doma
socialism sentimental
riscul dictaturii
e ca toată lumea să aleagă
fără să cunoască
figura de pe timbrul ăsta capătă noi dimensiuni
odată asimilat, sistemul te pune în linie,
dar
tramvaiele și-au schimbat stațiile
mi-am pierdut biletul și controlorul
m-aruncă afară pot simți puricii unui televizor
urlând într-o casă poate fi oricare
dintre noi, doar eu mi-am pierdut
mâna îmi va creste înapoi
nu și nevoia.
phantom limb
imaginea unei femei dezbrăcate ce ține
în brațe o pisică
înfierată în fundul craniului mai umbli
precipitată – ce cauți? –
întrebarea fără ecou
plutește și fumul
îneacă halucinația parfumului
am lins lacrimile și aveau gust
de sare – dă-mi și tequila
la fundul sticlei persoana
din fața mea începe să semene
când mătur fac grămăjoare
de scame, le lipesc cu gin și le spun
că eu nu vreau să fiu un Kierkegaard și nu cred
în aproape – cine vrea să iubească să fie pregătit să moară
de fiecare dată când i se cere. Sau
să tacă pe veci.
