Pe 17 mai 1938 Emil Cioran i-a trimis o scrisoare lui Mircea Eliade de la Paris. Cioran aștepta de la prietenul lui vești din țară. Anul 1938 nu se anunța unul prea fericit. Căderea guvernului Goga (10 februarie 1938), anularea Constituției de către Rege, suspendarea partidelor politice și mai ales votarea, cu o majoritate copleșitoare, a noii Constituții (în cadrul plebiscitului de pe 24 februarie 1938) nu erau elemente de bun augur. Castelul fragil al democrației românești se prăbușea în urma unor măsuri care aveau să ducă, într-un final, la dezastrul din 1940, cu pierderea Transilvaniei, a Basarabiei, a Bucovinei de Nord și a Cadrilaterului.

Pe acest fond, liderul Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, a dispus desființarea partidului „Totul pentru Țară” începând cu data de 21 februarie 1938. Pentru șeful legionarilor avea să urmeze o perioadă extrem de grea, care va culmina cu lichidarea lui fizică. Avea să fie arestat în noaptea de 16 spre 17 aprilie 1938, în urma conflictului deschis cu savantul Nicolae Iorga (care l-a acuzat pe Căpitan de ultraj) și condamnat inițial la șase luni de închisoare.

[image_with_animation image_url=”952″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”https://adevarul.ro/locale/targu-jiu/comunicatul-parchetului-militar-privinta-mortii-corneliu-zelea-codreanu-1_5ac88f82df52022f7586c82a/index.html”]

În ianuarie 1938 reapăruse ziarul „Cuvântul”, patronat de profesorul Nae Ionescu, după o suspendare care durase mai bine de patru ani și care avusese loc după asasinarea prim-ministrului I.G. Duca, în decembrie 1933. Mircea Eliade susține în memorii că „nu mai era ziarul pe care-l cunoșteam și-l iubeam din anii studenției”. Florin Țurcanu ne informează însă în volumul „Mircea Eliade, prizonierul istoriei” (Humanitas, 2007) că „Eliade reintrase în redacție alături de câțiva membri ai Gărzii de Fier”. Deși a avut o atitudine „relativ prudentă”, ziarul a fost interzis din nou după doar trei luni.

Pe 12 aprilie 1938 Mihail Sebastian nota în Jurnal: „Duminică seara, masa la Mircea (Eliade). Revăzut după atâta vreme, e neschimbat. (…) Mi-e greu să nu-mi fie drag. Dar am atâtea lucruri să-i spun despre Cuvântul, despre Gardă, despre el și despre neiertatele lui compromisuri. Nu există scuză pentru degringolada lui politică. Eram decis să-i vorbesc fără menajamente. De altfel, nici nu mai am ce menaja. Chiar cu asemenea reveniri, prietenia noastră e terminată.”

[image_with_animation image_url=”954″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”http://www.bucurestifm.ro/2015/03/09/de-ziua-lui-mircea-eliade/”]

La scurt timp după arestarea lui Codreanu și a principalilor lideri legionari a fost reținut și profesorul Nae Ionescu, cel care constituia o adevărată țintă pentru ministrul de Interne de atunci, Armand Călinescu. Dezolat, Cioran i-a scris lui Mircea Eliade acea scrisoare de la Paris, nerăbdător probabil să afle ultimele noutăți. Iată textul:

„Dragă Mircea,

Acum vreo două luni te-am rugat să-mi scrii câteva rânduri despre stările de acolo. Așteptam înfrigurat niște acorduri funebre, căci nu-mi pot închipui c-ai fi găsit altă tonalitate... Eu totuși sper într-o altă Românie, căci altcum nu ne mai rămâne decât să ne sinucidem cu toții sau să ne facem jidani. Chiar astăzi am primit o scrisoare de la un prieten care mă informează de-o percheziție la tine și de confiscarea unei scrisori. Îmi dau seama de consecințe și le suport cu plăcere într-o țară în care Căpitanul și Nae Ionescu n-au dreptul să privească cerul. Încolo, nu mai știu nimic.

Cu dragoste,
Cioran”

În corespondența lui Eliade către Cioran nu există niciun răspuns. În ceea ce privește îngrijorarea lui Cioran cu privire la „percheziție”, s-a dovedit că prietenul său îl informase corect. Așa cum povestește în Memorii, Eliade a primit într-o seară un telefon „misterios”, iar o voce necunoscută i-a spus că „ar fi bine dacă n-aș dormi acasă în noaptea aceea”. Ca să evite arestarea, s-a întâlnit în acea seară cu un prieten, au luat masa în oraș și s-au plimbat până târziu în noapte. Pe la ora 2.00 a.m. au trecut prin fața locuinței lui Eliade. Împreună cu soția lui, Nina Eliade, conveniseră ca, în cazul în care percheziția trecuse, să lase lampa aprinsă pe birou. N-a urcat, din precauție, în casă, ci a revenit după aproximativ trei ore. Nina i-a spus că doi comisari și un inspector de la Siguranță veniseră și întrebaseră de el. I-au răscolit sertarele, biblioteca și i-au citit corespondența. Scrisorile în limba engleză primite din străinătate i-au fost, într-adevăr, confiscate.

[image_with_animation image_url=”958″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”https://www.ziarulmetropolis.ro/filosoful-nae-ionescu-intre-huzur-nebunesc-si-iubiri-patimase/”]

Mircea Eliade a fost totuși arestat pe 14 iulie 1938 și dus, după câteva săptămâni petrecute la Malmaison, în lagărul de la Miercurea Ciuc. Acolo s-a întâlnit cu profesorul Nae Ionescu, al cărui asistent fusese la Universitate. Între timp, pe 27 mai, Corneliu Zelea Codreanu fusese condamnat, într-un al doilea proces, la zece ani de muncă silnică. Nu și-a mai recăpătat niciodată dreptul să privească cerul din postura de om liber. Nae Ionescu și Mircea Eliade au părăsit lagărul de la Miercurea Ciuc în toamna aceluiași zbuciumat an: profesorul, suferind de inimă, a fost internat la Spitalul Militar din Brașov, iar Eliade, suspect de TBC, internat la Sanatoriul din Moroieni, Predeal. Aveau să se revadă abia peste aproape treisprezece luni, atunci când au putut, probabil, să „privească cerul” din nou împreună, de data asta din postura de oameni liberi.

Bibliografie selectivă:
Mircea Eliade, Memorii 1907-1960, București, Humanitas, 2004
Florin Țurcanu, Mircea Eliade, prizonierul istoriei, București, Humanitas, 2007
Sorin Lavric, Noica și Mișcarea Legionară, București, Humanitas, 2008
Mihail Sebastian, Jurnal 1935-1944, București, Humanitas, 1996

Scrisoarea lui Emil Cioran către Mircea Eliade a fost reprodusă din volumul Emil Cioran, Opere III, editat de Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Muzeul Național al Literaturii Române, București, 2017

 gelu diaconu
contact@omiedesemne.ro

Doneaza prin patreon Wide
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment