Am primit această proză scurtă pe adresa redacției și trebuie să vă mărturisesc că la început mi s-a părut că am de-a face cu o glumă nu prea reușită. M-a frapat nu numai exotismul exprimării, ci și felul în care, ca să spun așa, este tradusă. Pare că varianta din japoneză a trecut prin Google translate, ceea ce o face în multe locuri de-a dreptul hilară.
Tettyo Saito mi-a spus următoarele: „Eu sunt japonez care locuiește în Tokyo. Dar eu scriu o povestire în limba română, pentru că eu iubesc România și vreau să fiu un scriitor în România. Atunci, voi trimite proza mea. Este despre partea întunecată a Japoniei.”
Sincer, nu știu de ce un japonez, care vine din țara lui Kawabata și Yukio Mishima, și-ar dori să scrie în limba română, însă m-a cucerit atât sinceritatea mesajului, cât și, mai ales, efortul de a învăța o limbă europeană care probabil pentru Tettyo Saito e mai exotică chiar decât ni se pare nouă limba japoneză.
N-am să spun nimic despre valoarea literară a textului, fiindcă e grevat de inadvertențe delicioase de limbaj, însă cred că măcar pentru această perseverență lăudabilă – specifică, în fond, culturii japoneze – de a învăța o limbă complet diferită și de a încerca să creeze literatură în cadrul ei, povestirea lui Tettyo Saito merită să apară pe www.omiedesemne.ro.
Ea sare
Când aștepta pentru un tren pe peron, Park Seol-hyun a auzit un zgomot mare. Dosun! A fost sunetul tare care reverbera în intestinele ei. Cu teroare, și-a întors capul către acel sunet. Oamenii în jurul ei au început să facă zgomot. Aerul tremura în mod înfricoșător. Atunci, prin stație s-a anunțat că s-a oprit trenul din cauza unui accident.
Acesta a fost sunetul când a murit cineva.
Gândindu-se la asta, Park a simțit greață.
Park a telefonat la o companie cu care urna să aibă un interviu.
―S-ar putea să întârzii din cauza accidentului.
O femeie a răspuns la telefon ca un robot. După ce a închis telefonul, și-a mușcat buzele un pic. Când se-ntâmplă un accident în stație, familia persoanei care s-a sinucis trebuie să plătească o compensație enormă. Park a auzit lucrul acesta.
Dar este groaznic. Doar o să provoace familiei şi mai multă durere, nu-i așa?
Îi venea în minte scena sinuciderii. O față palidă. Un costum negru și ridat. O persoană, care era slabă ca un băț de chibrit, cădea într-un abis târât de gravitație…
Încă o dată, prin stație s-a anunțat că au început trenurile suplimentare să alerge. Ca să prindă trenul, a încercat să coboare pe scări.
― Hei, ce vrei să faci?
A auzit o voce puternică și s-a uitat către ea. Un bărbat, care purta un costum scump, vocifera furios către un angajat.
― Am o întâlnire de afaceri, dar o să întârzii cu siguranță. Ce vei face, hei? E o întâlnire de sute de milioane. Este de milioane de ori mai mult decât salariul tău. Cine îşi asumă vina?
Angajatul n-a putut decât să-i ceară scuze bărbatului. Brusc, bărbatul a pocnit capul angajatului. Park a tremurat de teroare. Printre țipete, angajatul a îngenuncheat în jos de pământ. Bărbatul a călcat pe capul angajatului cu piciorul lui drept. Oameni din jurul lor nu l-au ajutat pe angajat, dar făceau poze cu smartphone-ul. A simțit ca un fulger frigid pe spatele ei. După ce a înghițit salivă, Park a coborât pe scări repede.
Stând pe un scaun, Park aștepta să ajungă la destinație un tren. O durea piciorul drept de la pantofii cu toc. Durerea era ca și cum un ac ar străpunge pielea. Park ura toți pantofii cu toc pentru femei. Când a mers la facultate, purta adidași. Au fost destul de largi și confortabili. Pantofii cu toc au fost exact opusul. Simțea că purta pietre tari și îi strângeau picioarele până când sângera. De fapt, descălțându-se, pielea ei era roșie. Roșeața i-a amintit de accident. Se gândea oare ce s-a întâmplat cu omul care a sărit în fața trenului. Dacă s-a ciocnit cu blocul uriaș de metal…
Se gândea cum a explodat bucata de carne. Văzuse un astfel de peisaj când se uitase la un film de groază cu un iubit numit Naoto Yamamoto. Atunci, peisajul fusese atât de hilar încât râsese în hohote mâncând nişte pizza. Dar acest peisaj o cutremura. O cutremura faptul că moartea a explodat aproape de ea.
“Spuneți-mi motivul pentru care vreți să lucrați la această companie.”
“Vă rog să-mi spuneți despre dumneavoastră.”
“Care a fost lucrul la care v-ați dat silința cel mai mult la universitate?”
“Vă rog să-mi spuneți despre personalitatea dumneavoastră.”
“Care este cea mai mare slăbiciune pentru dumneavoastră şi ce puncte forte aveți?”
“Vă rog să-mi spuneți cum credeți că alte persoane v-ar descrie.“
“Cum vă vedeți peste 10 de ani?”
“Ce este „munca la o companie” pentru dumneavoastră?”
“Ce ați obținut de pe urma cursurilor de la universitate?”
“Cine este persoana pe care o respectați cel mai mult?”
“Care este familia ideală pentru dumneavoastră?”
“Dacă lumea s-ar termina mâine, ce ați face?”
“Ce credeți că există la marginea universului?”
“Dacă ați fi un animal, ce animal ați fi?”
“La sfârșit, aveți întrebări?”
― N-a fost bine!
Imediat după ce a plecat de la companie, Park a zis asta cu un oftat. Respirația s-a frecat de buza ei incomod. Primăvara călduță n-a putut să-i încălzească inima. Plimbându-se pentru o vreme, căuta un loc pentru prânz. În plus, a vrut să umble în jurul pentru că era prima dată când venea în acest oraș. Dar au durut-o picioarele mai mult, treptat. Simțea că pielea ei era rasă de către un cuțit. În același timp, curiozitatea ei era rasă. A simțit că dorea să se întoarcă acasă chiar acum după prânz.
Mergând la o intersecție, Park a găsit o mulțime de departe. Auzea vocea mare și sacadată. Și ajungea mai aproape de ea. Identitatea lor consta în nişte polițiști, foarte mulți. Plutea o atmosfera sinistră un pic. Park era curioasă pe cine protejau polițiștii. Atunci, putu să vadă un om cu o pancartă în centrul mulțimii. Pe pancartă scria “Ucideți sud-coreenii și chinezii”. Alt om cu un jerseu roșu striga ceva printr-un megafon. N-a vrut să o audă. Sufletul lui Park a devenit frigid imediat. Simțea că inima ei era zdrobită cu mâinile. Dar nu putea să miște pentru că era copleșită de către sentimentele diverse precum teroarea sau furia. Park era o sud-coreeană care locuia în Japonia.
― Hei, rasistul dracului! Ieși afară din Japonia!
Brusc, un om tânăr a apărut și striga cu o voce furioasă la mulțime. Ridicându-și mâna, a fost pe cale să-i pocnească pe rasiștii de vârstă mijlocie. Deși polițiștii l-au oprit pe tânăr, acesta continua să plonjeze în mulțime.
― De ce ar spune așa ceva, idioții! Hei polițiști, voi sunteți de partea sistemului căcăcios? Tâmpiți afurisiți!
Din cauza cuvintelor, niște polițiști l-a ținut imobilizat pe tânăr. Park văzuse că un polițist alb ținuse o persoană de un negru în jos pe TV. Acest peisaj a fost la fel de vehement ca ăsta. Deși tânărul se lupta pe pământ, polițiștii nu-și slăbeau puterea. Și demonstrația rasiștilor continua.
Park a încercat să plece din acest loc. Dar, în timp ce alerga, s-a împiedicat de asfalt. Nu putea să se miște pentru o vreme într-o uluire totală. Niciun trecător n-a ajutat-o. Uitându-se în sus, protestatarii se apropiau. Atunci, omul cu pancarta a privit către ea și li s-au întâlnit privirile.
“Ucideți sud-coreenii și chinezii!”
Ridicându-se cu fior, Park a plecat de acolo.
― Am ajuns acasă!
Park a zis asta, și auzit geamătul lui Yamamoto, iubitul ei. El se întindea pe podeaua din sufragerie și citea Shuukan Shounen Jump (週刊少年ジャンプ, o revistă de manga din Japonia).
― Ai mers la universitate?
― Am chiulit.
― Hm.
După ce și-a luat tricoul curat, a deschis laptopul și început să vadă un videoclip al unui comic. Comicul gras, pe jumătate gol scotea un sunet ciudat, ceea ce a făcut-o să creadă că toate lucrurile de astăzi a fost proaste.
― Cum a fost interviul de astăzi?
Deodată, Yamamoto a îmbrățișat-o pe la spate.
― Așa și așa. N-am putut să răspund la întrebări bine pentru că erau prea multe.
Yamamoto a sărutat-o pe gât pe Park. A străfulgerat-o o durere ca de electricitate statică. A vrut pentru un sex. N-a avut chef. Dar Yamamoto i-a luat sânii și i-a mirosit părul, ceea ce a făcut-o să simtă că trebuie să facă sex. Park l-a sărutat pe Yamamoto de bună voie. Îmbrățișându-i obrajii cu mâinile ei, gusta din buzele lui. Aveau gust de noroi plin de ploaie acidă.
Dezbrăcându-se, îi sugea scula. Deși părul lui pubian a intrat în gura ei uneori, Park continua să sugă. În momentul inserției, Yamamoto a zis că nu are prezervativ.
― De ce? Atunci, mergi la magazin și cumpără.
― E enervant. Vreau să fac fără. O să ejaculez afară.
― Dar dacă rămân gravidă?
― Ok, ok, ok, ok.
Yamamoto n-a luat în serios ce a zis Park. Și i-a aruncat o privire statică, de parcă înota în nămol murdar. De fiecare dată când a fost expusă la această privire, copul ei a tremurat de teroare. A urât privirea lui care și-a dat inima ei cu rușinea și care o forța să fie docilă fără multe întrebări.
― Am înțeles. E ok pentru că azi e o zi sigură.
După ce a zis asta, a observat greșeala ei. A fost dusă de nas de către el încă o dată. Dar n-a avut o putere să spună ceva.
Pula lui tare a intrat în vaginul ei. Chiar la început, el se mișca foarte repede. Corpul lui Park era zguduit violent și gemea împotriva voinței ei din cauza impactului. A vrut să zică “mai blând” dar n-a vrut să distrugă această atmosferă intimă. Numai geamăt se scurgea de la gura ei. A auzit un sunet din cauza coliziunii între pula și vaginul, care a fost similar cu sunetul mare al morții din stație. Buf, buf, buf.
Cu un geamăt intens, Yamamoto a tremurat. Park a înțeles că a ejaculat înăuntru, simțindu-se înfricoşată. Dar Yamamoto a căzut lângă Park și îmbrățișat-o.
― Hei, Naoto, ai ejaculat înăuntru.
― Ah, mă simt prea bine în tine.
Park îşi acceptase soarta. Yamamoto i-a umplut vaginul cu sperma lui de mai multe ori. Dar n-a rămas gravidă niciodată. Așa că s-a gândit că şi de data asta a fost în regulă. Atunci, a început să-i fie somn. Se simțea extenuată.
― Ți-e somn?
Yamamoto a întrebat-o.
― Da.
― Apoi, hai să dormim împreună.
Yamamoto s-a întins lângă Park, închizându-și ochii. Park și-a închis ochii și ea. Spera că va uita toate lucrurile.
Park a avut un vis. A fost ca o fantasmagorie înainte de a muri. A rămas gravidă. Și-a mângâiat stomacul. A dat naștere. Și-a îmbrățișat bebelușul. L-a hrănit. A spălat corpul bebeluşului. I-a cântat un cântec de leagăn. Atât de peisaje au apărut și dispărut. Copila s-a plimbat. A mers la școala primară. A alergat la ziua sporturilor. A purtat uniformă. A mâncat cina. A cântat la un instrument. A zâmbit larg.
Dar, la un moment, a apărut peisajul de un peron. O femeie se ridica la marginea peronului. Fața palidă. Costumul negru. Pantofii cu toc tari. Brusc, a reverberat un zgomot mare. A venit un tren. Atunci, femeia a sărit în fața trenului. Dosun!
Park s-a trezit. Nu avea aer. Yamamoto dormea liniştit. Dezbrăcându-se, Park a alergat la baie. Dușul era rece ca gheața. Înainte să devină cald, Park expunea vaginul ei la un șuvoi de apă. Și-a băgat degetul în vagin și grebla sperma.
