Crenguța Sandu a absolvit Academia de Studii Economice și Institutul Diplomatic Român. Trăiește în Marea Britanie. A scris și publicat teatru, cronică de teatru, proză scurtă și roman în revistele literare Dunărea de Jos, Steaua, Oglinda literară, Revista de Suspans, Literomania și LiteroNautica, cât și în antologii și romane colective.
A obținut 9 premii literare în urma participării la concursurile naționale de literatură, printre care Mihai Eminescu și Moștenirea Văcăreștilor. Cea mai recentă carte publicată se numeşte TEATRU (4 comedii) și a apărut la Editura ePublishers (București) în octombrie 2015. A mai publicat VISUL UNUI BAIAT DE LA PALAT la Editura Lumen (Iași), în decembrie 2007.
PETRECEREA
Eliza primi mesaj de la Matei sâmbată după-amiaza, în timp ce se afla la cumpărături. Tocmai îşi luase spuma preferată de baie, cu miros de vanilie şi era bucuroasă pentru că nu o găsea întotdeuna. Planul serii era să lenevească în cadă, însă Matei îi spunea în mesaj că o invită la o petrecere la el acasă, mai pe seară.
Nu îi plăcea că invitaţia era cam din scurt şi nu era timp pentru alergat prin mall în căutarea rochiei perfecte şi de mers la coafor, însă îi era drag Matei, aşa că în două ore a făcut duş, şi-a colorat unghiile, şi-a aranjat părul şi a probat câteva ţinute pe care le avea în şifonier.
*
Eliza găsi uşor un loc de parcare în capătul străzii unde locuia Matei. El ocupa un apartament mic într-o casă construită în 1935, reabilitată şi renovată recent, într-un colţ de locuinţe neatins de buldozerele lui Ceauşescu, în spatele zidului de blocuri comuniste ale unui bulevard din Bucureşti.
Casa avea o curte mică cu tufe de iasomie şi trandafiri. Florile parfumau aerul serii. Eliza sună la sonerie, atentă să nu-şi strice unghiile pe care şi le colorase cu Malaga wine color. De dincolo de uşă se auzeau muzică şi râsete, însă nimeni nu-i deschise. Mai sună o dată, mai lung.
Eliza nu mai avea răbdare. Dorea să intre mai repede în casă. Pe de o parte, de abia aştepta să îl revadă pe Matei, iar pe de altă parte, transpirase la subraţ şi pantofii o strângeau. Seara de iunie era prea călduroasă pentru bluza ei de voal cu mânecă lungă, la baza gâtului. Într-un târziu, în prag apăru Matei.
– Haide înăuntru Eli, a spus Matei plin de energie.
– Bună, a murmurat Eliza.
Eliza a intrat şi Matei i-a sărutat obrazul. Ea l-ar fi îmbrăţişat, dar el s-a retras repede. Câţiva din gaşca lor se vedeau în bucătărie. Mai erau şi alţii, pe care ea nu îi cunoştea. Oamenii se simţeau bine: mâncau, vorbeau, beau sau se sărutau.
– Stai jos. Îţi aduc ceva de băut. O să îţi aduc şi sandvişuri când vor fi gata, îi spuse Matei şi îi indică să se aşeze pe canapeaua unde stătea un cuplu. Eliza se uită la ei şi ei la ea.
– O să merg până la baie, îi spuse în schimb Eliza lui Matei. Adu-mi o apă, te rog. Unde e baia?
Matei râse, îi arătă o uşă în drepta lui şi plecă spre bucătărie.
La baie, Eliza constată dezastrul. Pete ample se vedeau la ambele subraţe. Şi-a dezbrăcat bluza, după ce a încuiat uşa. A dat cu apă pe pete şi a aşteptat ca voalul să se usuce.
Într-un târziu a ieşit din baie. Bluza arăta bine. Matei nu se vedea nicăieri. Canapeaua era ocupată. Radu, prietenul cel mai bun al lui Matei, sprijinea un perete, în timp ce vorbea cu un puşti pe care Eliza îl văzuse la întâlnirile găştii, dar nu mai ştia cum îl cheamă.
Radu a văzut-o primul şi i-a făcut cu mâna. Eliza s-a dus la el şi Radu i-a dat o bere. Au ciocnit şi au băut.
– Hey, dragă Eliza, te-ai lăsat aşteptată, îi spuse Radu şi se repezi să-i sărute obrajii.
– Eii şi tu!, spuse Eliza în timp ce îl privea pe puşti. Acesta dispăru spre un alt grup fară să spună nimic.
– L-am speriat, ce s-a întâmplat, de ce a plecat aşa?, întrebă Eliza amuzată.
– Ah, nu ! Aşa e el, dar e un puşti talentat… Îmi place cum te-ai îmbrăcat. Eliza purta jeans albastru închis şi bluza era de aceeaşi culoare. Părul era drept, lung, roşcat şi şi-l lăsase liber pe spate.
– Mulţumesc, îi răspunse Eliza continuând să bea. Nu-i plăcea alcoolul şi nu obişnuia să bea, dar, tot vorbind cu Radu, Eliza a terminat sticla. Era cald şi berea era rece.
*
Când a terminat prima sticlă s-a simţit ameţită şi s-a dus să se aşeze. Se eliberase un loc pe canapea şi spera să scape de Radu. El însă a venit după ea. Eliza nu mai avea replici să îi dea, nici răbdare să îl urmărească.
Se uita după Matei. Făcea sandvişuri în bucătărie şi uşa era deschisă. Ar fi vrut să se ducă la el, dar simţea cum începe să transpire iar, de la bere, de la căldură şi nu dorea ca el să o vadă cu bluza pătată. Cineva deschise o fereastră. Era un pic mai bine.
Îl putea urmări pe Radu care spunea:
– Pe scenă nu trebuie să-ţi fie frică, ăsta e secretul. Tracul dispare. Se aşeză lângă ea, pe marginea canapelei, înghesuind-o.
Eliza nu-l mai vedea pe Matei. Apucase să observe că mai era o fată care împărţea sandvişuri. O blondă. Nu o mai văzuse până atunci la întâlnirile lor. Blonda se grăbi spre bucătărie.
Radu vorbea întruna. Îi povestea ce se întâmplase la întâlnirile de la care ea lipsise. Puneau o piesă în scenă. Matei le repartizase roluri şi repetau în garajul Adelei. Adela era blonda. Eliza asculta dintr-o dată cu interes, dar Radu nu mai zise nimic despre ea. Îi explică în schimb piesa în detaliu.
O plictisea îngrozitor. Nu-i plăcea teatrul, nu-i plăcea literatura. Nu-i plăcea Radu. Îi plăcea Matei şi dacă el nu ar fi fost acolo, s-ar fi ridicat şi ar fi plecat. Dar aştepta să vină el la ea, iar el nu mai apărea. Radu i-a mai adus o bere şi ea a dus sticla la gură. Îi era cald şi îi era sete. Berea era rece. Aerul condiţionat nu mergea.
Apoi, Matei a stins din lumini şi a dat muzica mai tare, iar în mijlocul sufrageriei oamenii au început să danseze. Blonda dansa şi ea. Eliza se uita după Matei, care s-a dus în bucătărie de unde a adus o farfurie plină de sandvişuri, pe care a pus-o pe măsuţa din faţa ei. A apucat şi ea un sandviş mic pe care l-a mâncat repede. Ar mai fi vrut cel puţin unul, dar farfuria era goală. Matei era lângă ea şi l-a auzit cum o întreba.
– Dansezi?
– Mai bine nu, îi răspunse ea.
Ar fi dansat cu el, însă pantofii îi făcuseră răni, iar bluza era pătată şi se simţea ameţită.
– Cum vrei, a spus el şi a plecat în mijlocul celor care dansau.
– Dansează bine, are ritm, spuse Radu, în timp ce se uita la Adela.
Blonda făcea spectacol. Băieţii o mâncau din priviri.
Adela purta pantaloni mulaţi negri din scai, bluză albă din mătase fără mâneci, decoltată. I se vedea discret sutienul de culoarea sângelui. Tocuri de 10. Pantofi negri din piele, scumpi.
Nu-mi place Adela, îşi spuse Eliza şi se ridică în picioare. Făcu câţiva paşi nesiguri spre mijlocul sufrageriei, dar se sprijini de cineva ca să nu cadă. Era Radu, care o luă după umeri.
– Radu, lasă-mă.
– Eliza, ce-i cu tine? Hai la baie. Ai băut cam mult.
– Lasă-mă să vorbesc cu Matei.
– Dansează. Lasă-l. Vorbeşti mai încolo cu el.
– Cât am băut, două sau trei beri? Nu o să mai pot conduce. Stomacul meu nu e prea
bine, iar pantofii mă strâng.
S-a lăsat dusă de Radu la baie, care a aşteptat-o la uşă. S-a spălat pe faţă după ce a urinat. Bluza arăta jalnic. Petele reapăruseră. Erau şi mai mari.
– Cine e tipa asta? l-a întrebat pe Radu când a ieşit de la baie.
– Adela, ţi-am spus.
– Da. Mi-ai spus cum o cheamă. Ce e cu ea? Are prieten?
– Da.
– Ah! exclamă Eliza bucuroasă.
– Cred că mai bine mergem în dormitorul lui Matei, spuse Radu. Te poţi întinde dacă vrei. Mai încolo îţi aduc o cola dacă te mai supără stomacul. Am deschis larg fereastra, e plăcut.
– Sigur, spuse Eliza, zâmbind.
Radu a dus-o în dormitorul lui Matei. A închis uşa în urma lor. Dincolo de fereastră, strada era liniştită. Eliza s-a întins pe pat, cu o pernă sub cap.
– În sfârşit, aer.
– Stai liniştită. O să te ajute.
– Of, se învârte totul.
– Deschide ochii, o să-ţi fie mai bine.
Ea îi deschise imediat.
– Ai dreptate. Nu am băut niciodată atât de mult.
Radu aprinse o veioză, se aşeză pe pat lângă Eliza şi se asigură că ea stă confortabil. După un timp se apropie de ea şi începu să o sărute şi să se frece de ea. Radu duhnea a transpiraţie şi a băutură. Era mare şi îi atingea sânii.
– Radu, dă-mi drumul! Lasă-mă!
– Eliza, ce naiba! De aia ai venit.
– Poftim? De unde ai înţeles tu asta?
– Matei mi-a spus că eşti liberă.
– Nu e adevărat. Mă văd cu el de vreo trei luni.
– Cu Matei? E cu Adela.
Eliza se ridică din pat în viteză. Radu o urmă şi încercă să o ia în braţe, să o sărute din nou. Eliza se zbătu şi începu să ţipe.
– Gata, gata. De ce trebuie să ţipi?, o întrebă Radu, după care se depărtă de Eliza.
Eliza a fugit din cameră direct afară şi a vomat pe tufa de trandafiri. Aerul nopţii era curat şi fiecare respiraţie îi făcea bine. Şi-a scos pantofii. Avea răni pe glezne. Nu era mult de mers până la staţia de taxi de pe bulevard. Avea să ia maşina mai târziu. De-abia aştepta să ajungă acasă, să dezbrace bluza pătată şi să facă o baie cu spumă de vanilie.
