În timpul lansării de la Târgul Gaudeamus, Claudiu Komartin a spus, mai în glumă, mai în serios, să mai terminăm cu modestia, fiindcă mai e nevoie și de „brebani” în literatură. Așa că astăzi fac o pauză, îmi dau jos haina modestiei și o îmbrac, temporar (promit!), pe cea a lui Breban, fiindcă trebuie să ne mai și lăudăm, din când în când, cu isprăvile noastre literare.
Știu că e un exercițiu cam nepotrivit de narcisism poetic, acela de a-ți posta textele pe propriul site literar, însă nu o fac decât cu gândul de a vă îndemna să căutați și să cumpărați, asta dacă nu ați făcut-o deja, volumul meu „Ziua în care a murit John Lennon”, recent apărut la Casa de Editură Max Blecher.
N-o să vă facă gaură în buget, deoarece costă doar vreo 4 lei și ceva mărunțiș, iar în schimbul acestor bani veți avea o carte impecabilă din punct de vedere al concepției grafice (coperta: Sandra Segal), al finisării tipografice și, sper eu, nu în ultimul rând, al textelor. Uite că pot să fiu și brebanian, măcar la modul ăsta auto-laudativ.
Și acum să lăsăm poezia să vorbească:
(42.)
n-are importanță că ninge
natura își face mendrele și nu ține cont
de nevoile mele personale
seară cu pilaf, pâine prăjită & ceai de tei
& gânduri despre cum ar fi fost dacă –
e prea devreme pentru remușcări
mi-ar spune un bătrânel înțelept
dau buzna în cameră
unde mă așteaptă caloriferul
– fratele meu de suferință –
& vocea americii în surdină
poate că într-adevăr
sunt prea tânăr pentru așa ceva –
o fată s-a aruncat de la etajul zece
& lumea a rămas aceeași
dacă ei ar intra pe ușă
le-aș spune că nu sunt
în deplinătatea facultăților mintale
să mimezi nebunia poate fi amuzant
dar bătaia în țevi la miezul nopții
țigara fumată prin geamul crăpat
zăpada lipindu-ți-se de pijama
& vocile care-ți trimit semnale secrete
îți pot schimba perspectiva
atunci unde mai e distracția?
amintiri aruncate la gunoi
& câteva ore de somn
apoi drumul la 7.30 a.m. prin nămeți –
stimați ascultători
puteți să reglați sunetul
mai întâi în boxa din stânga
apoi în cea din dreapta
& restul o să vină de la sine –
e-atâta liniște în jur
încât se-aud gândacii cum mișună
sub calendarul ortodox din bucătărie –
(47.)
chipuri noi în părculeț
& drumurile până acolo
nu mai înseamnă nimic
o ușă deschisă
curentul de aer mișcă ușor perdeaua
& lumina sparge în fărâme fereastra
i-am spus fata-care-merge-pe-apă
în după amiaza asta de august în care
singurătatea îmi bate cuie în piept
sunt aici & scrisorile vin rar
numele ei pe hârtia roz
& distanța care se tot mărește
„cu prietenie, alexandra g.”
& aerul zilei de vară
devine dintr-o dată mai fierbinte
sunt aici
cu fluxul înnebunitor al gândurilor
cu volumele de poezie
care se tot adună pe masă
și imposibilitatea de a-i răspunde
o pensiune la munte
un hotel pe litoral
călătorii pe la mănăstirile din moldova
& cărți poștale trimise în grabă
cu aceeași semnătură de copil
iar aici liniștea
străzile prăfuite & vechile drumuri
care nu mai duc nicăieri
mă așez în fața oglinzii și îmi pun
două degete la tâmplă
& apăs pe trăgaci fără să ezit –
(48.)
vreau să fiu un băiat de cinci ani
care-și întreabă tatăl de ce merge tramvaiul pe șine
vreau să fiu atât de bătrân
încât să nu mai conteze
patul e cel mai diabolic
instrument de tortură
camera își scoate ghearele prin ziduri
și urlă ca nebunii de la spitalul 9
am 17 ani și mă pregătesc să intru
în lumea-mașină-de-tocat
așteptând o zi care nu va mai veni
degeaba merg în locuri cunoscute
degeaba îmi plimb degetul pe străzile
care mă duc la ea
vara asta nu se va mai sfârși
septembrie nu va mai veni
fiindcă extratereștrii mei au primit mesajul
& vor arunca în sfârșit nucleara –
