Gregory Corso s-a născut pe 26 martie 1930 în New York City`s St. Vincent`s Hospital (numit mai târziu „Spitalul Poeților” – The Poets Hospital – după ce aici a murit Dylan Thomas). Numele de la naștere a fost Nunzio Corso, prenumele „Gregory” fiind însușit de Corso drept „confirmation name”. Părinții lui erau practic adolescenți (mama, Michelina Corso, avea 16 ani când s-a măritat cu Sam Corso, care era cam de aceeași vârstă).

Cei doi s-au separat după un an, iar micul Nunzio a fost abandonat de Michelina într-o casă de caritate din New York, o ramură a Catholic Church Charities. Tatăl lui l-a găsit acolo și l-a mutat într-un orfelinat. Gregory Corso și-a petrecut următorii 11 ani în nu mai puțin de cinci orfelinate. Pe lângă că era abuzat și bătut în aceste centre de plasament, Gregory Corso era agresat și de propriul tată în timpul rarelor vizite pe care i le făcea.

Gregory Corso a urmat Școala Parohială Catolică, unde s-a remarcat ca fiind un bun elev, fiind și băiat de altar. În 1941, pentru a evita recrutarea în armată, Sam Corso l-a adus pe micul Gregory acasă. Chiar și așa, Sam a fost încorporat și trimis peste ocean. Gregory Corso, rămas singur, a devenit copil al străzii în cartierul Little Italy. Iarna, ca să se încălzească, dormea la metrou. A continuat să urmeze Școala Catolică, ascunzând autorităților că era un copil al străzii.

La vârsta de 13 ani, Gregory Corso a fost acuzat de furt și încarcerat în închisoarea „The Tombs” din New York, fiind băgat în celulă timp de câteva luni cu un criminal periculos, care-și înjunghiase soția de mai multe ori cu o șurubelniță. Potrivit propriilor mărturisiri, Gregory Corso a fost „abuzat îngrozitor”. Era bătut în mod repetat și i se fura mâncarea.

La 16 ani, Gregory Corso a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru furt. În timpul detenției i-a citit pe Dostoievski, Thomas Chatterton și Christopher Marlowe. A fost eliberat în 1950 și, pentru a-și asigura existența, a început să practice diverse meserii: muncitor în New York, reporter în Los Angeles, marinar pe un vapor care făcea curse către Africa și America de Sud.

Gregory Corso l-a cunoscut în 1950 pe Allen Ginsberg, în barul Greenwich Village din New York. La acea vreme, Corso lucra la primele sale poeme, însă nu avea deloc experiență, fiind influențat îndeosebi de poeții clasici pe care-i citise. Ginsberg l-a direcționat către poezia contemporană și către experiment. Cei doi au devenit foarte buni prieteni și s-au influențat reciproc, adoptând o modalitate de expresie specific whitmaniană.

În 1954, Gregory Corso s-a mutat în Cambridge, Massachusetts, acolo unde poeți ca Edward Marshall sau John Wieners experimentau diferite voci poetice. Și-a petrecut mult timp în Harvard University`s Widener Library, acolo unde i-a citit pe marii poeți și a frecventat cursuri unde erau predați clasicii literaturii universale. În pericol de a fi exmatriculat, în urma unui denunț care-l califica drept „interlop”, Gregory Corso a fost ajutat de Archibald MacLeish, care era decan. Acesta a citit câteva texte ale lui Corso și l-a admis ca „poet in residence”.

Gregory Corso și Allen Ginsberg s-au reîntâlnit în San Francisco în 1956. Corso a ajuns cu o zi întârziere și a ratat celebrul eveniment „Six Gallery reading”, în care, alături de Gary Snyder, Allen Ginsberg a citit, în fața a peste o sută de oameni (inclusiv Jack Kerouac, venit din Mexic), prima parte din Howl.

A debutat editorial în 1955 cu volumul The Vestal Lady on Brattle. I-au urmat, în 1958, alte două volume, Gasoline și Bomb, apoi, în 1960, The Happy Birthday of Death. Mai menționăm, din cărțile de poezie apărute ulterior, Long Live Man (1962), There is Yet Time to Run Back Through Life and Expiate All That’s Been Sadly Done (1965), Elegiac Feelings American (1970), The Night Last Night was at its Nightest (1972), Earth Egg (1974), Herald of the Autochthonic Spirit (1981), Mind Field (1989) și Mindfield: New and Selected Poems (1989).

Gregory Corso a murit pe 17 ianuarie 2001, din cauza unui cancer la prostată. În jur de 200 de oameni au fost prezenți în așa numitul „English Cemetery” din Roma pe 5 mai 2001, atunci când cenușa poetului a fost îngropată în apropiere de mormintele lui Shelley și John Keats.

Datele biobibliografice au fost preluate de pe Wikipedia și de pe Poetry Foundation. Textul de mai jos este extras din volumul Antologia poeziei americane, apărut în 1979 la Editura Univers (traducere de Ion Caraion).

Dar eu n-am nevoie de bunătate

1

Am cunoscut bizarele Bunătății infirmiere
le-am văzut cum sărută bolnavii, cum îngrijesc de bătrâni,
cum dau nebunilor bomboane!
Le-am pândit, mohorâte și triste, noaptea
împingând, la mare, scaune pe rotile!
Am cunoscut grașii pontifi ai bunătății,
pe mica doamnă bătrână cu păr sur,
pe preotul din vecinătate,
pe celebrul poet,
pe mamă,
i-am cunoscut pe toți!
Mohorâți și triști, i-am pândit noaptea
lipind pe despuiații stâlpi ai disperării
afișele milosteniei.

2

Am cunoscut chiar Atotputernica Bunătate
am stat jos lângă purele, lângă albele Ei picioare,
câștigându-i încrederea!
N-am vorbit de nimic rău,
dar într-o noapte am fost chinuit de-acele stranii infirmiere,
de-acei grași pontifi,
mica doamnă bătrână mergea pe deasupra capului meu
într-un car bătut în ținte –
Preotul mi-a spintecat stomacul, și-a vârât mâinile-n
măruntaiele mele
și-a strigat: – Unde ți-i sufletul? Unde ți-i sufletul?
Celebrul poet m-a ridicat de jos
și m-a azvârlit pe fereastră!
De maică-mea am fost părăsit!
Am alergat la Bunătate, m-am năpustit în camera Ei
și-am profanat!
Cu un cuțit ce nu are nume I-am făcut o mie de răni,
și-am turnat în ele murdărie!
Am răpit-o cărând-o pe umeri, ca un vampir,
de-a lungul, în noapte, al unui drum pietruit!
Urlau câinii! Pisicile fugeau! Toate ferestrele se-nchideau!
Am purtat-o pe zece scări!
Am lăsat-o să cadă pe podelele cămăruței mele
și-ngenunchind lângă Ea, am plâns, am plâns.

3

Dar ce e Bunătatea? Eu am ucis Bunătatea,
dar ce este ea?
Ești bun fiindcă trăiești o viață de milostenie.
Sfântul Francisc era bun.
Proprietarul e bun.
O nuia este bună.
Pot spune că oamenii care stau în parcuri sunt mai buni?

Foto Gregory Corso credits: https://www.flickr.com/photos/salemstatearchives/6846352411

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

1 Comment

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.