Andrei Dósa (poza de aici) Volumul „Ierbar” (Polirom, 2018) reprezintă debutul ca romancier al scriitorului Andrei Dósa. Face parte din colecția EGO.PROZĂ și are 192 de pagini. Iată primul text de pe coperta a IV-a a cărții (de aici: https://www.polirom.ro/carti/-/carte/6725): „Oscilînd între rutină şi senzaţiile induse de experienţele narcotice, un grup de prieteni navighează printr-un
Tatiana Niculescu (poza de aici) Am răspuns pozitiv îndemnului Tatianei Niculescu de a citi „povestea din «După dealuri» așa cum am scris-o eu în «Spovedanie la Tanacu»” – cum mă sfătuia autoarea după ce am scris recenzia romanului „Tăierea fecioarelor”. A fost un sfat bun, deși cunoșteam destul de bine povestea nu numai din ecranizarea
Charles Bukowski (poza de aici) Volumul a apărut în 2016 la Editura Polirom, are 248 de pagini, iar traducerea îi aparține lui Cristian Neagoe. Iată cum sună recomandarea celor de la The New York Times (preluată de aici: https://www.polirom.ro/carti/-/carte/6227) „Bukowski a fost un bard al barurilor şi bordelurilor, un descendent direct al vizionarilor romantici care
Ioana Bradea (poza de aici) Îmi amintesc cât de nedumerit am fost când am citit prima dată romanul de debut al Ioanei Bradea, „băgău”. Lăsând la o parte începutul, care-mi efasa cam tot ce știam la acea vreme despre limbajul corect într-o operă literară, trebuie să spun că, deși eram plin de prejudecăți, la sfârșit
Vladimir Nabokov (poza de aici) Începând de astăzi, în fiecare după-amiază în care voi simți că lucrurile trenează și că nu există subiecte care să vă trezească interesul literar, voi posta câte o recomandare de carte, atât din biblioteca mea, cât și de pe site-urile editurilor sau libăriilor. O voi face pur și simplu așa
Olga Tokarczuk (poza de aici) În Cearta cu filozofia, Gabriel Liiceanu face o pledoarie pentru fragment, în „contra” sistemului în filozofie, citându-l pe Friedrich Schlegel, care afirma în Philosophische lehrjahre că „Formele filozofiei moderne sunt în întregime individuale – scrisori, autobiografii, romane, fragmente”. Gabriel Liiceanu vine în sprijinul acestei teorii afirmând, la un moment dat,
