În primul rând fiindcă vreau să scriu liber, fără constrângeri, fără program, fără indicații de sus, fără sugestii și tot restul. Vreau ca scrisul să mă reprezinte, să arate cine sunt, ce gândesc, ce vreau cu adevărat să spun. Altminteri, orice efort e inutil. Exemple sunt peste tot și le putem vedea mai ales în presă. Unii sunt de-o parte, alții de cealaltă. Puține voci au rămas cu adevărat independente, inclusiv în presa literară.
Vreau să mă simt bine scriind despre cărți sau despre evenimente literare. Vreau să fiu eu însumi când pun întrebări în timpul unui interviu. Chiar și când am o zi proastă și scot un articol ilizibil, vreau să mi-l asum. Eu sunt și atât pot azi. Mâine poate o să fiu mai bun. Suportați-mă așa cum sunt. Dacă nu mi-a plăcut o carte și scriu despre ea în consecință, vreau să o fac simplu și direct, chiar dacă autorul o să fie nemulțumit.
Nu-mi plac înjurătura, vorba groasă, bătutul pe burtă, mitocănia sau ironia proastă. Nu-mi place aerul de superioritate afișat de „oamenii de cultură” care se cred de neînlocuit și care sunt deja imortalizați în efigii. Îmi displac epitete precum „genial”, „fabulos” sau „nemaipomenit”.
Multe „genii” din trecut sunt acum iluștri necunoscuți. Multe cărți „fabuloase” la timpul lor se află acum la coșul de gunoi al istoriei literare, deși în principiu nicio carte nu merită asta. Așa se va întâmpla, probabil, și cu „geniile” sau cu volumele „extraordinare” din prezent, cel puțin cu cele care nu vor trece proba timpului.
Dacă mă înjuri cu stil, o să zâmbesc. Dacă o să mă lauzi, o să mă ascund. Dacă o să-ți fiu indiferent, o să fiu trist. Dacă mi-o dai la gioale, o să-ți răspund. Dacă mă respecți, o să te respect de două ori mai mult. Dacă îmi ești prieten sau dușman, o să fiu la fel de sincer când o să-ți spun ce părere am despre cartea ta. Dacă râzi de mine, fă-o în așa fel încât să râdem amândoi. Dacă ești bădăran, n-ai ce căuta aici.
Dacă te-a ofensat părerea mea, îți acord dreptul la replică. Scrie-mi și îți voi publica textul. Dacă ai altă părere decât mine despre o carte, scrie și te voi publica. Scrie ce vrei. Doar să fie în limitele unei anumite decențe. Așa cum am spus, nu-mi place înjurătura, nici măcar la cârciumă, darămite pe un site literar. E un spațiu deschis absolut tuturor opiniilor, fie ele și contradictorii.
Nu suntem obligați să avem aceleași păreri. Cu cât mai multă diversitate, cu atât mai multă libertate. E un principiu la care n-o să renunț niciodată, chiar dacă părerea contrară n-o să-mi convină. E dreptul fiecăruia să țină la convingerile sale. Fii bun, fii cool, fii ironic, dar nu fi mitocan. E atât de simplu.
Nu sunt critic literar, așa că părerile mele despre cărți sunt doar impresii personale, lucruri care mi-au plăcut și mi-au rămas. Nu pretind, în niciun caz, că scriu recenzii profesioniste. Nu sunt foarte sigur nici măcar de faptul că textele astea sunt recenzii. Există oameni foarte bine pregătiți care fac asta, care scriu potrivit cerințelor meseriei de critic. Sunt doar un amator și afirm asta nu din falsă modestie, ci pentru că exact așa stau lucrurile.
Același lucru îl pot spune despre materialele de istorie a Bucureștiului. Nu sunt istoric, n-am prea multe veleități în acest sens, deși în școală mi-a plăcut foarte mult istoria. E doar un hobby pe care l-am deprins când lucram la ziarul Ring. Acolo am scris despre București pentru că așa mi s-a cerut și pentru că trebuia să-mi fac treaba datorită căreia îmi luam salariul. Acum o fac din plăcere. Sper că diferența va fi semnificativă.
