Iată ce ne-a scris Anastasia: „Sunt elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național Iași. Fac parte din redacția Alecart, revistă unde scriu despre ce cărți mai citesc/ ce muzici mai ascult/ ce filme mai văd. Alecart a fost și va rămâne spațiul în care m-am descoperit și în care m-am putut retrage în siguranță în momentele în care simțeam că devin transparentă. În rest, îmi place să cred că alătur cuvintele în versuri atunci când camera mea de la etajul 6 nu mă mai încape.”
și m-am spălat cu sârmă ghimpată
după ce faianța a șlefuit riguros & cu înduioșare tâmpla
toată fericirea a căzut între picioarele desfăcute
roșul burgund m-a îmbrățișat catifelat
m-a răcorit calm în înădușeala de cuptor ce se revărsa prin termopanul alb
fruntea învăpăiată s-a oploșit în placa de gresie,
iar nările au inspirat însetate cheaguri de sânge
am simțit atunci cum viața se adăpostește în tihnă
și undeva un om face pluta pe burtă
Und die Vögel singen nicht mehr
atunci când pleoapele cad peste obrajii acneici
gâtul mi se arcuiește și sapă perseverent în șira spinării
mă gândesc la o casă goală în care tot ce se poate auzi e ropotul unui picamer &
firele de păr îmi intră în ochi îmi imaginez cum
genele căzute se adună în spatele globilor oculari într-un ghemotoc
îl voi scoate într-o zi cu penseta și mă voi juca cu el pe covorul din cameră
în el se vor aduna toate scamele toate petele de sânge din
inimile mestecate sârguincios până la ultima îmbucătură
coloana mi se rupe cu sunetul degetelor pocnite în timpul unui examen
dar eu știu să lipesc cu scotch și totul e exact așa cum trebuie să fie
un imperativ categoric de plastilină
caught on the crossfire of childhood
atunci când ochii se priponesc în lumina pâlpâitoare din baie
îmi imaginez cum bocancii tăi calcă apăsat, cu vârful spre exterior
trăiesc de 19 ani la 9,3 kilometri depărtare și niciodată pașii nu mi s-au îndreptat într-acolo
nu-mi rămâne decât să ghicesc o casă nevăruită
și mâinile tale deschizând o poartă care poate că scârțâie
dacă mă uit atent pot să văd culoarea cearșafului schimbat cu fidelitate de mâna unei femei de /doar/ două ori pe an
când adormi visele psihedelice cu degetele muncite și duioase ale mamei trasând 1984 de km printre vârfurile șuvițelor
îți umezesc fețele de pernă pe care nu le schimbi din simpla voluptate a așteptării
când am privit fix în întinderea aspră a vânătăilor pe pielea maternă
am înțeles că mâinile unei iubite nu vor înlocui niciodată mâinile unei mame
Și ce e cel mai straniu e că
mâinile bărbaților nu devin niciodată
ele doar sunt
(inexplicabil de mari și virile)
Raport
m-am întors la fierbințeala cuminte a apei, e prea multă piele aici & mă întreb dacă
și tu stai sub jetul din duș și mintea ți se împunge în semnele pe care podul palmelor mele nu ți le poate lăsa
spune-mi
câte oftări încap între două routere de wifi
câte ture cu mașina trebuie să faci în triunghiul acelorași trei clădiri ca să ajungi la 1984 de kilometri
câți de 1 și 0 pot fi tastați din decembrie până în august
câte uși întredeschise și câte prezervative expirate încap între
două îmbrățișări
sau cel puțin așa îmi imaginez eu că se întâmplă
atunci când mă plimb pe faleză cu google street view
întrebându-mă câte studii sociologice se pot citi între două mesaje
și câte vânătăi pot număra pe un picior
Atenție! Date ce vă pot afecta emoțional.
Conform studiilor, în România există între 170.000 și 350.000 de copii cu ambii părinți sau cu un părinte plecați la muncă în străinătate.
Liebe ist für alle da
vino să-ți arunc gâtul
ca pe undița unui pescar priceput
sprijină-te în podul palmelor și lasă vâltoarea valurilor să te doboare
îți promit că spuma purulentă va păși pe capul tău cu neajutorarea unui buchet de flori de câmp
rupe petalele microscopice și
coase-mi o plapumă țărănească
vreau să-mi umplu cu ea golul dintre picioare ori de câte ori dormi
și-ți promit acum că
nu voi lăsa sarea să mănânce hulpav din hălcile de carne
în spatele tău
pe animal planet
sub privirea mândră a leului său
o leoaică își înfige hămesită colții în pulpa unei zebre
