Azi citim trei poeme de Călin Niță. Sunt poeme de dragoste și de „recosmetizare“ a realității, de analiză a ei acolo unde cotidianul întrerupe sentimentul. Poetul pare să exploreze felul în care o legătură de dragoste este oglindită și oglindește fascicole de întâmplări cotidiene care conțin și sâmburii trecutului imediat și ai viitorului deja prescris.
Poetul se joacă destul de corect cu aceste perspective și nu lipsit de efect. Muzică, lumini, o inimioară roz pe un hanorac, beculețele de pe tarabele din Obor, toate pot înregistra și înmagazina un mesaj de iubire când se întâmplă ca el să se înfiripe în preajma lor. Și la acest mesaj te poți întoarce sau despre asta poți scrie.
Despre el nu ne spune prea multe: „Despre mine pot să vă zic că probabil am făcut la un moment dat ceva notabil, dar nu ştiu exact ce“.
Woods 6: zgomot electric ordonat crescător
Woods of Ypres în căşti şi pot cosmetiza orice
mersul cu autobuzul rămâne cea mai ieftină formă
de self-care sau
vitrina tuturor ataşamentelor emoţionale nefondate
uite, despre ghena aia de gunoi
am scris multă poezie
şi fiecare clădire cu bulină
e un acasă unde nu pot să mă întorc
fiecare spațiu negativ este un prilej de nostalgie
(tot ce mai am)
era dimineața de după primul nostru date
la facultate şi îmi bătea soarele pe umăr
unde
ar fi trebuit să stea capul tău
colega din spate avea o inimă
roz din paiete pe hanorac
și pe ea bătea soarele, scântei
pe peretele din faţă
noi
eram noi doi pe pieptul cuiva
al cărui nume nu-l știu eram
noi doi, 1000 de scântei roz
acasă
Finality
ultima noastră întâlnire a avut ceva
din candoarea unui bonus track
«o să am nevoie de tine și ieri»
momentul gândit special ca punct de trecere sau
iluzia că mai urmeaza ceva
banca din Mall Veranda era doar spațiul liminal
cald
unde cineva cu o telecomandă în mână știe clar
că noi n-avem cum să rămânem
tu ai da rewind?
eu da
ultima noastră întâlnire a avut ceva
din candoarea unui bonus track
acum nu mai face toți foliculii de pe corp
să doară atât de plăcut dar
e tot ce mai am
și dacă amintirile sunt doar constructe
făcute să se rememoreze mai tocite de fiecare dată
ca vinilurile dar hotărâte
să continue
pot să trăiesc și așa
Bonus track
te-am adus cu mine până acasă
să o vezi pe Daisy
doar ca să mai fie cineva care își amintește de noi
împreună
dar nicio pisică nu poate fi mângâiată
la nesfârșit
când ai plecat mi-ai lăsat ceva
din singurătatea cu care
luminiţele de pe taraba din Obor
cântă jingle bells pe 1000 de voci disonante
pentru oamenii care trec pe lângă
cu căștile în urechi
