RADU VANCU (născut la Sibiu, pe 13 iulie 1978) a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, acolo unde în prezent este conferențiar. Este redactor la revistele Transilvania și Poesis Internațional, precum și coordonator al secțiunii literare a revistei Timpul.

A tradus în română din poezia lui Ezra Pound, W.B. Yeats (Editura Humanitas Fiction) și John Berryman (Casa de Editură Max Blecher).

A publicat următoarele volume de poezie: „Epistole pentru Camelia” (Imago, 2002); „Biographia litteraria” (Vinea, 2006); „Monstrul fericit” (Cartier, 2009); „Sebastian în vis” (Tracus Arte, 2010); „Amintiri pentru tatăl meu” (Vinea, 2010); „Frânghia înflorită” (Casa de Editură Max Blecher, 2012) și „4 A.M. Cantosuri domestice” (Casa de Editură Max Blecher, 2015).

În 2016 i-a apărut la Editura Cartier antologia „Cantosuri domestice”. Din această carte am ales un poem care face parte din volumul „Frânghia înflorită”.

 

***

Ce-ți spune unul dintre morții tăi
cei mai dragi, cel mai iubit dintre morți,
când te lasă inima să-l visezi:

„Dragule, în ziua aia când soarele de noiembrie
era călduț ca un cadavru proaspăt
și eu îți muream în brațe

nu-mi închipuiam că aici,
unde totu-i înfricoșător de bine,
e un aer tare ca votca, îți taie genunchii

și-ți râcâie stomacul, încât te aștept
cu fiecare zi tot mai zdrențuit,
mai matolit, mai lihnit.

Tu nu te grăbi, vezi-ți de trăitul tău,
eu o duc aici pe picioare
până o să vii tu –

ca ciorba acră după beția dulce,
ca iaurtul peste ficatul cu steatoză,
ca glucoza în venele macerate.

Chiar dacă aerul de aici mă face cirotic,
nu te grăbi, de aici n-am unde să mai mor.
Cred. Așa că trăiește-ți fericirea,

o să te mănânc din ochi când o să vii,
n-o să-mi ajungi nici pe o măsea, ce-i drept,
însă o să mă ții, ca atunci, în brațe

sub soarele călduț de aici,
și poate că de data asta o să-mi revin,
îmbrățișarea ta de mort proaspăt

o să-mi pătrundă ca o injecție cu adrenalină
în inimă. Fii deci viu, fii fericit de viața ta vie,
oricât de ridicolă-i chestia asta”.

Aici te trezești cu obrajii arzând și creierul
aburind în crăticioara craniului ca un cartof fierbinte,
fiert îndelung pentru o masă săracă.

 

(foto credit: Rareș Helici)

gelu diaconu

[email protected]

 

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment