Antonia Ilie (n. 7.05.2005, Mălini-Suceava) este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava. Este membră a Casei de Poezie Light of ink. A obținut premii la importante concursuri literare: Festivalul Național de Poezie „Nicolae Labiș”, Festivalul-Concurs Național de Literatură „Moștenirea Văcăreștilor”, Festivalul-concurs de Literatură „Rezonanţe Udeştene”. La ediția de anul acesta a Concursului Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…”, Antonia a primit Premiul Editurii Charmides și Premiul revistei Euphorion. A publicat în Suplimentul Insert cultural, Revista de Poezie L.ink, precum și în antologii. Urmează să publice în viitorul apropiat volumul de debut, intitulat InfrasonoR.
InfrasonoR
singură ca leproasa
pe fundul bazinului
pipăi mozaicul țevile
o cârtiță somnoroasă
prin apa cleioasă
înainte de târâșul final
privesc în oglinda apei
demența nu-mi pun
semne de întrebare
te țin prostește de mână
(sicofanți de bulevard
la ore grele de-amiază)
mâna trece prin țesuturi
pe partea fără soare
vorbe săgeți prin pereți
ajung la urechi străine
greață pentru dragostea
asta care ne rupe
respir cu degete boante
undele vibrația
vocilor de sus
într-o casă de talpide
putrezesc în galeria inimii
în vârtej
NonstoP
zac lângă tine langă
inima ta fiartă
claxoane în draci
porumbei care zboară
cu spatele închisă
în corp necunoscut
merg la nonstop
o capcană de șoareci
seceră picioarele
ploaia se prelinge peste
răni fundalul e din filme
în fiecare secvență
corpul ăsta ambalat
o pisică moare la intersecție
aștept să se scurgă
gemetele toate mișcările
la fel ziua trecută la fel
ziua viitoare soarele
la amiază e o bubă
răscoaptă
o să mă pierd
către nonstop
Ambulatoriu
lanțuri oxidate substanțe acide
ard pielea până la os
chimicale cu nume complicate
mulți hidrogeni în compoziție
puține resentimente
înșir pe rafturi ruginite
ochi scoși din orbite
nu e loc lângă corpul meu
un joc al fetițelor refuzate
nimic nu este special
de la heavy mtl sângerează urechile
de la gătit se face pielea găină
scap inelarul în supă
și nimic nu e special
corpul-cadavru în ritm
de blues cerul de rahat nu
s-a schimbat de 20 de ani
păsările cântă dogit
în zbor invers o toamnă
ștearsă cu dinți stricați
în copaci voci noi
nu apar în peisaj
ascult muzică imbecilă
mânânc supă jocul stelelor
pâlpâie în zare fac ceva
cu corpul ăsta aprins
de dorință de suferință
Minți trupuri
nu mă pot stăpâni
suntem plini pe câmpul cu flori
urlăm numele în speranța
că și acum 2 zile le știam
lumea se schimbă facem ceva
nebunesc rămânem întinși
pe pământ haine înroșite
de cele 2 zile de viață
culegem dinții pe drum
să-i montăm în alveole
facem schimb de guri
să fie mușcăturile familiare
fața arată mai bătrână
din motive cunoscute
transfer de tensiune
pentru care mi-am lăsat o parte
din minți pe patul prea larg
o inimă topită în piept
am mers mult mai departe
decât era stabilit
mi-a sugerat într-o seară
să-mi iau cele 9 vieți
să dau vina pe cineva
mai sus decât noi
sau mai jos cum ne țin
respirația și țipătul
Pe zebră
nu mă vezi nu mă cauți
nici pe coridoare nici
pe camera polaroid
corpul meu nici el nu vede
alt corp printre țipete
printre întinderi de oase
o cioară moartă pe trecerea
de pietoni rămășițe întinse
pe albul zebrei 5 minute mai repede
nu reușesc performanța
nu sunt o cioară pe trecerea
de pietoni să-mi ciopârțească
mașinile corpul perfect
sânge care urmează
mișcări sacadate curcubeie
lângă umerii tăi
îmi place să strâng
din dinți peste zebră
peste o cioară
moartă peste absența ta
de o lună cu inserturi
dureroase
de ani-lumină
