3 poeme de Cristina Botîlcă pentru „Poșta redacției”

Cristina Botîlcă a mai fost pe www.omiedesemne.ro în vara trecută, prin august, când ne-a trimis tot trei poeme însoțite de un CV foarte elaborat & profesionist întocmit. Ca și atunci, am să reproduc doar esențialul, lăsând mai apoi doar poezia să vorbească.

„Cristina Botîlcă s-a născut pe 28 aprilie 1997, a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității București și este licențiată în Filologie Engleză-Franceză. Este traducător de carte și de subtitrări.”

***

Lătratul câinilor sparge gheața din jurul clădirii.
E nemișcare în întuneric.
E venin.
Un pocnet și coaja crapă,
            se risipește.
Speriat de tine în beznă
cauți întrerupătorul.
Un sfânt te privește dintr-un colț –
            pândind momentul.
Numai un camion
a trecut pe șosea
și aștept
întinsă pe covorul care a început să se deșire
să mai treacă unul.
Fiindcă parchetul tremură și vibrează
la undele care vin de peste drum
de pe vremea bunicii.
Camionul cară coșciuge
și defilează printre scrisori de dragoste.
Aștept.

***

Mâine mă trezesc în zori
să spăl covoarele din mine
fiindcă prea mulți bocanci din tranșee au călcat pe ele.
Covoare persane
scumpe
luate de mama în luna de miere
păstrate în pod pentru când o să mă nasc eu.
Covoarele din mine – din casă
întărite
vechi
mucegăite
nu le mai scot față cu nimic.
Lasă-le tot acolo
că oricum se murdăresc iar la toamnă
când lumea o veni din război
cu noroi pe ghete.
Mâine nu mă mai trezesc în zori
să spăl covoarele din mine.

***

Gurile de aer te costă.
După ce ai respirat toată viața smoală,
care ți s-a lipit și de ochi și de urechi,
aerul te ustură la suflet.
Te arde.
Ia și scrie, mamă,
scrie ce te doare și ce te alină,
ca să nu uiți mai târziu.
Ia și scrie, mamă.
„Viitorul – umbra”
și-o să vezi c-atunci aerul e mai ușor
și mai puțin acid.