Încă din primele pagini ale acestei mirobolante bildungsnovella autorul reușește o performanță incredibilă: crearea unei voci care adună în nuanțele ei timbrul (auto)ironic al naratorului, subtilitățile de limbaj ale lui Sorin Stoica și aerul detașat al unui Niculae Moromete auroral. E un mix care transformă o carte fizic subțire într-una cu greutate în peisajul literar al primăverii-verii lui 2018.
O carte pe care n-o poți lăsa din mână
Plecând de la aprecierea elogioasă pe care Ioana Dunea o face volumului pe pagina ei de facebook (și știm cât de rare sunt momentele astea în viața de critic a Ioanei), mi-am spus că trebuie să fie ceva și am dat fuga la Bookfest chiar din prima zi ca să-l cumpăr. Acolo, surpriză, nu era la stand, așa că am făcut un detour prin oraș, la LibMag, și l-am confiscat rapid de pe raft. L-am citit în două-trei ore, fără să-l las din mână. Din instinct am exclamat: avem un nou Sorin Stoica! Care erau șansele să se întâmple la mai bine de 12 ani de la moartea prematură a talentatului prozator? Pe urmă mi-am mai domolit entuziasmele și am încercat să judec lucrurile un pic mai la rece.
„Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu” (Polirom, 2018) vine în siajul recentului roman semnat de Augustin Cupșa și apărut în 2017 la Humanitas, „Așa să crească iarba pe noi”. Cadrul e aproape similar: Cupșa și-a plasat acțiunea undeva la periferia Craiovei, iar Iulian Bocai într-un sat de pe malul Oltului, în apropiere de o hidrocentrală. Priță Barsacu are neșansa să vină pe lume într-o familie destrămată, cu un tată bețiv, o mamă schizofrenică, un frate pușcăriaș și un alt frate, Stancu Brutaru`, singurul care pare ceva mai cu scaun la cap în tot acest menaj dizolvant și asocial.
Un naturalist care disecă omizi
Priță Barsacu este un Niculae Moromete mai extrovertit. Viața nu i se consumă doar între o alergătură după Bisisica și lumea cărților. Însoțit de Stanca țiganca, prietena lui, Priță bate coclaurile din diverse motive: fiind preocupat de științele naturale, e un explorator în căutarea speciilor de insecte sau animale aflate pe maidanele din preajmă; observă comportamentul dihorilor sau al nevăstuicilor; taie omizile cu lama în scopuri pseudoștiințifice; în fine, își pierde timpul sărind de pe acoperișul unui fost magazin pe o grămadă de frunze sau spunând povești la umbra unui copac. Este latura frumoasă a vieții lui Priță, fiindcă acasă are parte de consecințele exceselor bahice ale lui Marian Barsacu Sr., de comportamentul deviant al mamei sale și de sfaturile de viață pe care i le dă turbulentul frate Marian Jr. Iar strada, cu toată precaritatea ei, îl atrage inevitabil în vârtejul violențelor și al reglărilor copilărești de conturi.
O frumusețe stranie, de început de lume
Vocea din off, pe lângă ironia aferentă, este de o extraordinară naturalețe. Limbajul frust, cu accente hilare, te face să uiți de fapt că există o voce care povestește. Citind, ești acolo, în ograda Barsacilor sau pe strada Bricegarilor, uimit precum copiii din Narnia care descoperă o lume de basm înapoia dulapului. Însă lumea pe care o găsești aici nu e nici pe departe un basm. Sărăcia, educația precară, viciul, violența, nebunia, lupta pentru supraviețuire, sunt câteva din elementele care o compun. Tabloul este descurajant dar, cu toate astea, există în acest loc părăsit de noroc o frumusețe stranie, de început de lume. Pe acest fond se desenează silueta firavă a lui Priță, băiat cu o inteligență peste medie, care a avut neșansa să se nască într-o zonă a derizoriului și a delăsării umane.
„Mulți creșteau mari, își respectau nevestele și-și iubeau copiii. Mulți creșteau mari , își băteau nevestele și-și băteau copiii și un echilibru se stabilea atunci între ignoranță și violență și iubire, care permitea lumii lor să rămână așa cum era, iar Priță, ascultându-i, știa că trebuia să crească și își căuta și el un loc prin ungherele ei, căci nu-i dăduse niciodată prin cap că ar fi existat o alta.”
Priță, un Eliade în stadiu de larvă
Regăsesc în bildungsnovella lui Iulian Bocai ecouri din Céline și Radu Aldulescu, însă spre deosebire de cei doi mari romancieri, la Iulian Bocai vocea din off are darul de a te transporta instant în lumea pe care o povestește. Autorul efectiv pictează cu ajutorul acestei voci, dând senzația că limbajul creează instantaneu imaginea în mișcare. Cinematica personajelor este de o naturalețe extraordinară, iar cadrul are acel gen de autenticitate care poate fi găsit doar la marii povestitori. Priță nu e nici Oliver Twist, nici David Copperfield, fiindcă nu are nimic din monumentalitatea celor două cunoscute personaje. E doar Priță, un băiat simplu dintr-un sat de câmpie din sudul României, picat din întâmplare într-o lume brutală, aproape primitivă. Asta nu-l face însă mai puțin autentic, dimpotrivă. Priță e prototipul autohton al băiețelului fără șansă, care nu-și poate fructifica inteligența, talentul și aplecarea naturală către științe. E un Mircea Eliade rămas la stadiu de larvă. Lui Priță nu i-a ajuns timpul necesar pentru a ieși din cocon și a se transforma în fluture.
Ținuturi violente și fantaste
„Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu” este o carte dulce-amară. Presărată cu accente hilare, dar și cu observații de un naturalism brut, bildungsnovella lui Iulian Bocai dinamitează în bloc tristețea, pauperitatea și viața marginală, transformându-le într-o bulă de nostalgie în care, dacă ai destulă imaginație, poți trăi, pentru câteva ore măcar, cât durează lectura, ca într-o poveste fantastică. Nu te gândi că o să descoperi universul funambulesc din „Alice în Țara Minunilor” sau tărâmul vrăjitorului din Oz. E doar strada Bricegarilor , cu violența și sărăcia ei, e doar câmpul pe care poate fi zărită silueta famelică a unui băiat preocupat de întocmirea unui recensământ al vietăților care-l populează: vreo trei sute de șoareci de câmp, zece dihori, câțiva șerpi și „cam două sute treișpatru de mii cinci sute șaptezeci și șase de râme”, la care se adaugă un număr nedefinit de gângănii. Nici urmă de Pălărier sau de vreo pisică de Cheshire.
Ale Barsacu și experiența de viață
Întâmplările prin care trece Priță Barsacu sunt tot atâtea etape de formare din viața lui. Discuțiile despre sex pe care le au prietenii mai mari, relația cu mătușa Gica, datul în tiribombe și târgul făcut cu nea Baboi, întâlnirea cu nebuna Culina, incursiunile cu barca până la jumătatea râului „la patru sute de metri depărtare de fiecare mal”, precum și întocmirea insectarului cu „douăzeci și patru de animale” care avea pe lângă insecte, în mod cu totul neobișnuit, și o secțiune „acvatică”, reprezintă tot atâtea avataruri în existența lui Priță. După fiecare experiență, ale Barsacu se schimbă, fiindcă acumulările de acest tip înseamnă pași făcuți spre maturizare.
Iulian Bocai are talentul rar de a transforma un personaj aparent banal într-unul memorabil. Abilitățile de povestitor sunt dublate de un rafinament stilistic care anunță un scriitor cu un potențial extraordinar. „Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu” nu are deloc aerul unui debut, fiindcă materialul diegetic pare livrat de un scriitor cu experiență. Ca să facem o paralelă cu pasiunea lui Priță pentru entomologie, putem spune că fluturele-scriitor a eclozat și tocmai își pompează lichid în rădăcinile aripilor care se netezesc și fac primele mișcări în vederea decolării. Dacă va și reuși să zboare, depinde numai de el.
Iulian Bocai (născut în 1986) este absolvent de Literatură universală și comparată al Universității din București. Între 2010 și 2012 a făcut un masterat de Teoria literaturii la Facultatea de Litere. Traduce din engleză, franceză și germană. „Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu” este volumul său de debut.
gelu diaconu
