Pe la începutul anilor 2000 am dat peste un poem (din volumul lui Dan Sociu, „Fratele păduche”), poetry special investigations, în care era pomenit titlul unei cărți: „Oglinda la zid”. Poetul care o scrisese se numea Radu Andriescu.

Fiind un volum apărut la începutul anilor ’90 (în 1992, mai precis), mi-a fost destul de greu să dau de el. Am reușit, într-un târziu, să-l găsesc la Biblioteca Metropolitană, sediul ăla din Piața Romană. N-am putut să-l iau acasă.

O bibliotecară plictisită de insistențele mele, cu o figură suficient de acră încât să-l descurajeze și pe cel mai ambițios „căutător de poezie” (cu mine n-a reușit), mi-a adus după vreun sfert de oră de așteptare într-o sală cu pupitre ca în clasa I-a, în care era cald ca afară (eram prin iulie), „Oglinda la zid” a lui Radu Andriescu.

Am citit-o cu acea poftă insațiabilă cu care aș fi citit un manuscris inedit al unui poet celebru și misterios. Nu știam cine este Radu, care fusese parcursul lui în cei mai bine de zece ani care trecuseră de la apariția volumului „Oglinda la zid” și așa mai departe. Sigur, după aceea au urmat „Pădurea metalurgică” și celelalte. Între timp l-am cunoscut pe Radu și am avut surpriza să realizez că nu sunt singurul timid născut în 1962. Cel puțin în punctul ăsta aveam destule în comun cu el.

Ei bine, Radu mi-a făcut bucuria de a-mi trimite câteva texte pentru www.omiedesemne.ro M-a rugat să aleg eu ce urmează să apară și am făcut-o cu inima strânsă, fiindcă impulsul a fost să public tot, fără alegeri precipitate și emoționale. Am selectat, totuși, cinci texte, urmând ca, dacă Radu va fi de acord, să revin la un moment dat și cu celelalte pe www.omiedesemne.ro. Așadar, să începem săptămâna poetic, cu poezie de cea mai bună calitate!

Gaz

Când fața ascunsă a lunii,
primele ore și lemnul.

Când trăsăturile se topesc
și Muriel stă la geam
cu armata ei de pisici,
mă tem de cei doi.

Cum să fiu sigur că-s trimiși de E.on Energie
să verifice gazul când Tiberius,
un împărat al austerității,
a condus procesele și execuțiile
multor senatori?

Femeia stă moale, pe colțar.
Bărbatul unge articulațiile
cu apă și săpun.

Le fotografiez ecusoanele și ochii,
îi întreb, de ce să am încredere,
când fața ascunsă a lunii.

Bărbatul m-ar bate la greu,
dar e Zen lângă plită.
Muriel, motanul ei chior
și cohortele lor
așteaptă urmarea la geam.

Primele ore și lemnul
contează mai mult,
trăsăturile se topesc.

Experiment

Îmi pare rău
că nu mai e grădina zoologică.
Promit că mergem undeva
să vedem girafe.

Cumpărăm popcorn
și ne uităm la pinguini prin sticlă.

E târziu acum
să mai zic ceva despre hăul moral,
despre ce-aș vrea
și ce n-aș mai vrea.

Și mie-mi plăcea să văd lupul fără blană
și maimuțele de la Bucium.
Și struțul american.

Când ajungeam acolo
făceam de fiecare dată experimentul:
unchiul Bubi închidea motorul
și dădea drumul la volan.
Mașina urca singură la deal.

Bine, nu era chiar deal.
I-am arătat și prietenei mele de-atunci,
când am mers pe jos până la motel.

Dar e plăcut să crezi
că mașinile pot rula singure la deal
și sufletele pot urca la cer.

Nu știu de ce
nu mai mergi cu rolele sau cu bicicleta.
De fapt,
nu știu de ce
nu mai merg nici eu cu bicicleta.   

Sfârșitul lumii

Știi cum mimam sfârșitul lumii
când jucam badminton pe-un deal
în mijlocul culturilor agricole

Plonjam melodramatic după fluturaș
zăceam minute bune în iarbă
excitați
de niște corpuri tinere
fără viitor în gerul nuclear

Trebuie să-nvingem tiranul
peroram
serios
din nou
mârâiai

Aruncam cât mai sus
fluturașul intercontinental
nimeream de fiecare dată ținta
care erai
ținta care eram
doi tiranozauri bâlbâiți în gesturi
aproape tandre

Sigur că apocalipsa a venit mai târziu
cum vin toate apocalipsele
din toate apartamentele

Cuba, pe piept

Cred că-i duminică.
De la difuzoarele bisericii
aud plângeri, la greu.

Îmi amintesc de arșița
din Mangalia
și cum mă gândeam că viața
reintră pe făgaș.

Am pus rufe la uscat,
plin de pânze
de paingi cu cruce.
Îi iubesc din primară.
Îi hrăneam cu muște,
în borcan
și nu știam că asta ar putea însemna ceva,
după vreo 50 de ani.

Mă simt păcătos.
Am rupt multe pânze
de paingi cu cruce,
să-mi pun boarfele la uscat.

Aștept să văd, când se usucă,
dacă nu-i prea strâmt
tricoul luat cu 3 euro de la indian.
Scrie Cuba, pe piept.

Asfalt

Răvășit de lumina
ochilor tăi
privesc cerul și promisiunea
unei vieți perfecte.

Am în minte imaginea unei seri,
undeva,
pe o platformă
asfaltată. Sunt tone de gâze
în jurul lămpilor și miroase

a căldură,
a transpirație. Prin amurg,
simt atingerea divină.
Coapsele tale de fildeș
îmi irigă plămânii. Țara
e mistuită de corupție
și singura mea speranță

e-n triunghiul acela
de piele umedă

dintre bulinele
bluzei tale
și-n chiparoșii cu frunziș persistent

în care gimnospermele jurasicului
se împletesc
cu sufletele noastre
nemuritoare.

Patreon - O mie de semne

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

1 Comment

  1. Cancel Gheorghe Reply

    Da, ma strange in spate si ma incanta o alta viziune despre una, despre alta, adica viata.

Write A Comment