Controversa Mircea Ivănescu – Nina Cassian a fost scânteia care a aprins atmosfera volatilă a rețelei noastre de socializare de toate zilele. Dincolo de absurdul situației – fiindcă, așa cum am mai spus, nu mi-l pot imagina pe „Mopete” într-o astfel de postură, aceea de turnător cu normă (nici măcar redusă) la Securitate – am
Nina Cassian (foto de aici) Aflu, stupefiat, de pe wall-ul lui Cezar Paul-Bădescu, că Mircea Ivănescu ar fi fost colaborator al Securității. Poate că e un pic pretențios termenul ales, acela de „colaborator”, însă din relatarea respectivă cam asta ar fi concluzia, deși această „colaborare” s-ar fi limitat doar la niște rapoarte care ar fi
Radu Cosașu (poza de aici) Prietenul Cosmin Dragomir mi-a dat, într-o zi, când ne-am întâlnit la un suc (eu) și mai multe beri (el), o carte intitulată simplu Mărturii, apărută în 1979 la Cartea Românească. M-am bucurat pe moment, fiindcă mi-am spus că voi putea să scot din ea o mulțime de subiecte pentru site-ul
La sugestia fostului meu coleg de la ziarul Ring, Christian Levant, am scotocit prin arhiva proprie și am dat peste un interviu cu o valoare documentară excepțională. Acum 50 de ani capitala Cehoslovaciei, Praga, era scena unor evenimente dramatice. Intervenția brutală a țărilor Tratatului de la Varșovia (mai puțin România), în care vioara întâi era
Nina Cassian (poza de aici) Mi s-a reproșat, uneori prietenește, alteori ceva mai apăsat, că mă iau de unele „valori naționale” și le denigrez amintind de luările de poziție jenante pe care acestea le-au avut în perioada de dinainte de Revoluție. M-am întrebat de multe ori, fără să reușesc să ies din dilema asta, cum
23 August 1989 (poza de aici) Cei mai mulți dintre acei care am prins vremurile de dinainte de 1989 nu avem multe amintiri plăcute cu privire la ziua de 23 august. Sigur, sunt și unii care au nostalgia „manifestațiilor” cu stegulețe tricolore și roșii (cu secera și ciocanul), cu parada militară, cu carele alegorice care
Nichita Stănescu (poza de aici) Nu cred că voi dărâma soclul pe care este ridicată statuia lui Nichita Stănescu prin ceea ce voi spune în continuare. Lucrul ăsta nu e posibil oricum, fiindcă avem în sânge ideea că idolii sunt în general de neatins. Așa am crezut și eu despre poet cu vreo 30 de
Orice s-ar spune despre dânsul, orice speculații s-ar face pe marginea veridicității spuselor sale, trebuie să recunoaștem un lucru: cafegiul Florescu este un personaj! Iar poveștile lui cu acorduri balcanice și cu miros de băcănie au într-adevăr farmec, chiar dacă unii le contestă veracitatea. L-am cunoscut prin intermediul colegului meu, Christian Levant, în redacția ziarului
