Miercuri, 21 iunie, ora 19.00, în Grădina Cărtureşti Verona (Str. Pictor Arthur Verona 13-15, Bucureşti),…
Trăim, aș spune în mod firesc, încă o „epocă” a dezvrăjirilor. Nu e nimic neobișnuit,…
Ca orice scriitor cvasinecunoscut, visez să dau lovitura cu o carte și să câștig suficienți…
Trăim zile tulburi, cu un serios (și real) impact emoțional. S-ar zice că toată atenția…
S-a dus și săptămâna asta. Au fost cam de toate, așa cum se întâmplă în…
Vine câte o zi dintr-asta când nu găsești niciun subiect, nimic care să merite atenția,…
Editura Polirom ne propune celebrul roman al lui J. D. Salinger, , apărut în colecția…
Luați de valul seducător al poeziei, am lăsat proza undeva mai în spate, ceea ce,…
John Berryman, autorul volumului 77 Dream Songs (poza de aici) Aș minți dacă aș spune că profesorii pe care i-am avut în liceu nu s-au priceput să-mi deschidă apetitul pentru literatură. Mă rog, apetitul exista deja, însă îmi trebuia un mic impuls pentru a depăși lecturile pre-adolescentine și de a trece la nivelul următor. Am
Mircea Cărtărescu scrie elogios despre Ovid S. Crohmălniceanu în volumul „Pururi tânăr, înfășurat în pixeli”, punându-l într-o lumină foarte favorabilă pe reputatul critic și descriindu-l ca fiind un om „fermecător”. Ședințele Cenaclului „Junimea” sunt invocate cu nostalgie și regretul că aceste întâlniri, cărora grupul de tineri scriitori care a participat de-a lungul timpului le-a rămas